www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Netopia mobilPay proceseaza plati cu moneda virtuala Bitcoin

Autor: Bancherul.ro
2014-12-05 09:12

NETOPIA mobilPay anunţă integrarea tranzacţiilor cu Bitcoin, cea mai utilizată monedă virtuală descentra­lizată din lume. Astfel, peste 6.000 de comercianţi parteneri mobilPay vor avea acces instant la procesarea Bitcoin, fără costuri suplimentare de dezvoltare.


NETOPIA mobilPay va procesa Bitcoin în urma unui parteneriat încheiat cu BTCXChange.ro, platforma locală de tranzacţionare a monedei virtuale, care numără, în prezent, peste 3.000 de utilizatori şi care a tranzac­ţionat, în 2014, plăţi Bitcoin în valoare de 2,5 milioane dolari.


"Odată cu integrarea Bitcoin, facem încă un pas în viitor, iar mobilPay devine singura platformă regională care integrează toate metodele posibile de plată: card, mobil, SMS, cash, transfer bancar, apel telefonic şi închidem, momentan, cercul cu Bitcoin. Toţi comercianţii parteneri mobilPay au acces instant, fără efort şi costuri de dezvoltare la toate aceste metode de plată", a declarat Antonio Eram, CEO şi Fondator NETOPIA mobilPay.