Cea mai mare provocare pentru factorii de decizie din țările din Sud-Estul Europei o constituie repararea balanțelor financiare ale băncilor și îmbunătățirea calității activelor bancare pentru a putea reporni motoarele creditării și ale creșterii economice, a spus astăzi Traian Halalai, președintele EximBank, în cadrul ”The EU-Southeast Europe Summit”, organizat de publicația The Economist, la București.
”Curățarea balanțelor băncilor este importantă, întrucât va avea ca efect o îmbunătățire a calității activelor și va oferi premisele pentru finanțare a economiei. Iar o majorare a volumului finanțărilor acordate va crea condițiile necesare pentru redresarea profitabilității băncilor pe termen mediu și lung. Cu toate acestea, profitabilitatea sectorului bancar din Europa de Sud Est va fi mult sub nivelurile înregistrate în perioada dinaintea crizei financiare întrucât băncile trebuie să facă față în viitor unor cerințe ce capital sporite, unor reglementări mai riguroase și implementării unor seturi variate de reforme structurale. În plus, marjele de profitabilitate ale băncilor din Europa de Sud-Est tind să fie corelate pozitiv cu nivelul ratelor de dobândă; în aceste condiții, mediul actual, caracterizat de rate reduse ale dobânzilor este mai puțin favorabil unei proftabilități ridicate, comparativ cu perioada dinaintea crizei”, a mai spus Traian Halalai, citat intr-un comunicat de presa al bancii.
El a adăugat că, deși nivelul individual de performanță al piețelor pe termen mediu și lung va fi diferit, sectoarele bancare din statele Europei de Sud-Est vor fi influențate în mod decisiv de creșterea economică, de propria restructurare și de implementarea reformelor economice. În plus, există și alți factori de risc care afectează performanțele sistemului, respectiv cel geopolitic, cei legați de ratele dobânzii și de cursul de schimb, competiția internă din sector sau dezvoltarea piețelor de capital.
În cadrul alocuțiunii susținute în cadrul summit-ului The Economist, oficialul EximBank și-a exprimat încrederea că factorii de decizie din statele SEE vor identifica posibilități alternative de stimulare a creșterii economice, de care depinde în cea mai mare măsură viitorul sectorului bancar. În opinia sa, experiența abordării crizei financiare în statele dezvoltate ale UE este un punct de pornire, iar măsurile adoptate punctual de unele state din SEE pot fi extinse la nivelul mai multor țări din regiune.
”Croația ne-a oferit un bun exemplu de absorbție a fondurilor pre-aderare; experiența Bulgariei din operarea unei bănci de dezvoltare poate fi utilă în creionarea unei astfel de soluții pentru finanțarea dezvoltării. România a reușit să intensifice și să diversifice rolul statului în economie atât prin intermediul băncilor de stat, cât și prin intermediul unor instrumente specifice, cum ar fi, de exemplu, programele de stimulare a creditării pentru achiziția de locuințe sau de mașini”, a mai spus Traian Halalai, președintele EximBank.
EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.
Banca a urcat șapte poziții în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est după profitul înregistrat anul trecut, ocupând locul 31 conform clasamentului anual realizat de agenția de presă SeeNews.Ediția din acest an a inclus 22 de bănci românești, iar EximBank se menține în top zece cele mai profitabile bănci, fiind pe poziția a 8-a.
După activele de la finalul anului 2013, EximBank ocupă locul 73 în Top 100 Bănci din Europa de Sud-Est, în condiţiile în care, pentru realizarea clasamentului, au fost chestionate 250 de instituţii bancare din 10 state.