Libra Bank anunta ca-si majoreaza capitalul social cu 8 milioane de lei, fonduri ce vor fi utilizate, printre altele, pentru deschiderea unui numar de 6 noi sucursale, majoritatea in Bucuresti, ce se vor adauga retelei teritoriale de 35 de unitati din prezent.
Iata ce spune banca intr-un comunicat:
Libra Internet Bank își continuă evoluția foarte bună și obține sprijinul acționarilor pentru a continua proiectele strategice de dezvoltare teritorială, precum și pentru creșterea investițiilor în tehnologie.
În urma deciziei acționarilor, capitalul social al băncii va fi majorat de la 180.100.000 lei la 188.100.000 lei.
“Viziunea noastră pe termen lung este aceea a unei bănci a viitorului, în care tehnologia va face diferența. Suntem pe drumul cel bun, avem unul din cele mai performante servicii de internet banking, iar acum am lansat proiectul TABLETA, prin care forța de vânzări va avea acces la majoritatea informațiilor necesare chiar de la prima întâlnire cu clientul, la sediul acestuia, în vederea accelerării vitezei de răspuns”, a declarat Emil Bituleanu, Președintele Băncii.
Banca va mai deschide, în ultimele patru luni din acest an, încă 6 sucursale, majoritatea în București.
În primele șase luni ale anului, Libra Internet Bank a continuat să își îmbunătățească semnificativ indicatorii.
Pe lângă creșterea semnificativă a profitului net, ajuns la 8,5 milioane lei la jumătatea anului, au fost majorate activele nete cu 10,9% față de aceeași perioadă a anului trecut (până la 1,33 miliarde lei), în condițiile în care rata neperformantelor a continuat să scadă, ajungând la 12,59%, mult sub media sistemului bancar.
În acest context, banca și-a dublat cota de piață în ultimii trei ani, ajungând pe locul 27 în clasamentul băncilor.
Libra Internet Bank are în prezent o reţea de 35 de sucursale la nivel național și se adresează preponderent clienților din segmentele IMM, Corporate, Profesii liberale și Agricultură.