Deleveraging, provizioane, credite neperformante. Sunt trei cuvinte din jargonul bancar ce nu inseamna nimic pentru cei mai multi romani, dar care exprima niste fenomene din piata bancara cu un impact nebanuit pentru banci dar si pentru toti cei care au conturi, credite, depozite bancare. Seful supravegherii din BNR, Nicolae Cinteza (foto), explica, pe intelesul tuturor, care este intelesul celor trei cuvinte si cum se reflecta acestea in masurile de supraveghere a bancilor pe care le adopta banca centrala, in activitatea bancilor si a relatiei acestora cu clientii.
Deleveraging
Deleveraging (dezintermediere) este un cuvant rostit tot mai des in ultimul tip de guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, aparut in vocabularul nostru imediat dupa criza, atunci cand bancile straine au inceput sa-si retraga imprumuturile acordate subsidiarelor locale, imprumuturi utilizate de acestea pentru acordarea de credite in Romania.
Bancile romanesti au putut sa acorde atat de multe credite inainte de criza tocmai datorita acestor imprumuturi luate de la bancile-mama din Austria, Franta, Italia sau Grecia, in conditiile in care volumul de depozite locale, resursa traditionala de credite pentru banci, era insuficienta si mult mai scumpa decat cea in valuta, in euro sau franci elvetieni.
Bancile au profitat de dobanzile mult mai mici la euro sau franci elvetieni pentru a acorda multe credite in valuta, subestimand riscul valutar. Astfel ca dupa izbucnirea crizei din 2008, cand euro si francul s-au apreciat foarte mult in raport cu leul, multi oameni si firme nu si-au mai putut plati ratele la credite.
Dupa izbucnirea crizei din 2008, odata cu reducerea drastica a creditelor acordate de banci, respectivele imprumuturi de la bancile-mama nu mai aveau de ce sa creasca. Dimpotriva, ele au inceput sa scada, odata ce ajungeau la scadente, intrucat orice imprumut trebuie rambursat la termen. Acum, bancile-mama din strainatate, afectate si ele de criza, aveau nevoie de aceste fonduri pentru a-si rezolva problemele de acasa.
In aceste conditii, exista pericolul ca bancile-mama sa retraga fonduri masive din Romania, pentru a le folosi pentru a cosolida situatia grupului din Italia, Grecia sau Austria, ceea ce ar fi redus drastic resursele bancilor romanesti destinate acordarii de noi credite in tara. In acest scop s-a semnat Initiativa de la Viena, pentru o reducere controlata a expunerilor bancilor straine in Romania si in alte tari din regiune.
Astfel ca pe parcursul ultimilor 5 ani, din finantarile de 20 de miliarde de euro acordate de bancile-mama subsidiarelor locale inainte de criza, in jur de 8 miliarde de euro au fost deja rambuursare, adica aproape jumatate.
Aceasta reducere a finantarilor de la bancile straine afecteaza, fireste, capacitatea bancilor romanesti de a acorda credite, intrucat acestea au ramas cu mai putine resurse, ba chiar este principala cauza pentru mentinerea creditarii la volume mai scazute decat inainte de criza, dupa cum a precizat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
Impactul negativ al acestui fenomen a fost insa atenuat intr-o mare masura de cresterea depozitelor atrase de banci de la populatia si firmele romanesti, care au avansat permanent de-a lungul ultimilor cinci ani si care au inceput astfel sa ia locul depozitelor straine atrase sub forma de imprumutri de la bancile-mama.
Astfel ca unele dintre cele mai mari banci romanesti au ajuns sa se autofinanteze, adica sa acorde credite exclusiv din depozitele atrase de la clientii romani, fara a mai avea nevoie de credite de la bancile-mama. Si fara sa fie nevoite sa recurga la alte solutii de atragere de resurse, precum emisiuni de obligatiuni pe piata locala, alternativa la care alte banci au inceput insa sa apeleze in ultimul timp.
Provizioane si credite neperformante
Sa trecem acum la al doilea termen bancar: provizioanele. Odata cu derularea procesului de deleveraging, care a fost, dupa cum am vazut, unul destul de usor pentru banci, intrucat au beneficiat de cresterea depozitelor locale, bancile s-au confruntat si se confrunta in continuare cu problema creditelor neperformante, adica acele imprumuturi pe care multi romani nu le mai pot rambursa, din cauza recesiunii, astfel ca s-a ajuns ca 22% (rata creditelor neperformante) dintre creditele acordate de bancile romanesti sa nu mai poata fi returnate.
Ce trebuie sa faca o banca atunci cand constata ca un client nu-si mai poate plati ratele la un credit? Banca trebuie sa acopere din propriul capital pierderea respectiva, ceea ce inseamna sa constituie provizioane, adica garantii pentru pierderea estimata dintr-un credit nerambursat.
Cum se face, concret, acest lucru? De exemplu, in cazul unui credit ipotecar de 100.000 de euro ajuns neperformant, deci pe care clientul nu-l mai poate rambursa, banca estimeaza ca va mai putea recupera 60.000 de euro, adica pretul estimat cu care va vinde casa cu care a fost garantat imprumutul. Restul de 40.000 de euro din imprumut, ce este mult mai greu de recuperat decat o garantie imobiliara, trebuie acoperit din banii bancii, asadar se face un provizion de valoarea respectiva.
In cazul unui credit negarantat ajuns neperformant, fireste ca banca trebuie sa constituie provizioane de 100%, care acopera integral valoarea creditului sau diferenta pana la valoarea estimeaza ca mai poate fi recuperata. De exemplu, daca banca estimeaza ca dintr-un credit negarantat de 10.000 de euro mai poate recupera doar 10%, atunci face provizion pentru diferenta de pana la 10.000, adica 9.000 de euro.
Problema este ca, dupa cum a constatat BNR, o serie de banci au supraevaluat atat garantiile aferente creditelor, cat si valoarea sumei ce mai poate fi recuperata, cu scopul de a face provizioane mai putine si implicit de a raporta pierderi mai mici sau profituri.
"Cand am trimis auditorul sa evalueze garantia, acesta a constatat ca respectiva casa pusa garantie pentru credit se poate vinde cu doar 20.000 de euro, nu cu 60.000 de euro, cat a estimat banca. Ceea ce inseamna ca banca trebuia sa faca un provizion dublu, de 80.000 de euro si nu de 40.000 de euro", spune Nicolae Cinteza, pentru Bancherul.ro. El mentioneaza ca bancile au raportat corect rata de neperformanta, adica au incadrat respectivele credite la categoria neperformante, problema e ca nu le-au provizionat suficient.
BNR a derulat si la finalul anului 2013 un exercitiu de reevaluare a colateralului (garantiilor) bancilor, proces in urma caruia bancile au fost nevoite sa-si majoreze provizioanele cu nu mai putin de 1 miliard de euro. Acum urmeaza un nou val de verificari la banci, cu ajutorul auditorilor, precizeaza Nicolae Cinteza, pentru a se verifica cat de aproape de realitate au evaluat acestea valoarea garantiilor si cat de mult vor recupera din creditele neperformante. Ce impact ar putea avea aceasta noua evaluare? Seful supravegherii din BNR nu se hazardeaza sa ofere o estimare: "Vom vedea la finalul evaluarii".
Un alt impact asupra provizioanelor rezulta si din evaluarea individuala a garantiilor pentru fiecare credit devenit problematic, evaluare care este mai restrictiva decat in cazul evaluarii colective a garantiilor pentru un grup de credite fara probleme.
Ce riscuri prezinta provizioanele
Evaluarile prea optimiste ale calitatii creditelor unei banci, sau mentinerea de schelete in dulapuri, cum se mai spune, prezinta riscul ca la un moment dat banca sa se confrunte cu probleme de lichiditate, intrucat capitalul sau se erodeaza.
Ce inseamna acest lucru: daca in prezent banca nu acopera in mod adecvat, din propriul capital, pierderile estimate din creditele neperformante, in momentul in care va trece la executarea garantiilor si confruntarea cu realitatea ca in loc de 60.000 de euro primeste doar 20.000 de euro pentru casa ipotecata, s-ar putea confrunta cu o lipsa de resurse necesare rambursarii depozitelor clientilor. Pentru ca, nu trebuie sa uitam, bancile nu acorda doar credite, ele atrag depozite pentru care platesc dobanzi si pe care trebuie sa le ramburseze deponentilor.
Iar pericolul este cu atat mai mare cu cat, dupa cum am vazut mai sus, creditele ajung sa fie finantate din tot mai multe depozite, care iau locul imprumuturilor de la bancile-mama, rambursate in cadrul procesului de deleveraging. Asadar, exista pericolul ca bancile sa nu mai poata rambursa depozitele clientilor, in cazul in care nu-si vor putea recupera creditele acordate la valoarea estimata initial.
Acesta este motivul pentru care BNR insista ca bancile sa-si estimeze pierderile din creditele neperformante la o valoare cat mai reala si in consecinta sa le provizioneze adecvat. "Vrem ca bancile sa-si recunoasca neperformanta prin provizionare", spune Nicolae Cinteza.
"Oricat de criticat as fi, nu voi permite niciodata unei banci sa ajunga in situatia de a nu-si putea onora obligatiile catre deponenti. De aceea vrem acum sa facem curatenie in bilanturile bancilor, pentru ca acest risc sa fie cat mai redus", adauga Cinteza.
De ce acum?
Procesul de curatenie a bancilor este, de altfel, mai usor de realizat acum decat mai tarziu, cand bancile-mama isi vor fi recuperat aproape integral imprumuturile pentru subsidiare.
Cu cat o banca trebuie sa utilizeze mai multe resurse proprii pentru a face provizioane pentru creditele neperformante, cu atat capitalul sau scade, actionarii sai fiind astfel nevoiti sa aduca noi resurse in banca, prin majorari de capital. BNR impune bancilor, prin lege, un capital minim de 8% din volumul activelor, cele mai multe fiiind credite, iar la o serie de banci, mai riscante, limita minima este de 10%.
"Atunci cand o banca trebuie sa constituie mai multe provizioane, si in consecinta are nevoie de suplimentarea capitalului, in prezent putem convinge mai usor actionarii straini sa converteasca in capital resursele sub forma de depozite pe care le au la sucursalele din Romania. Ceea ce va fi tot mai greu odata ce aceste depozite vor fi rambursate, in cadrul procesului de deleveraging, iar un actionar va constata ca este mai ieftin sa lichideze sau sa vanda banca decat sa-i majoreze capitalul", adauga Cinteza. "Eu am avertizat, de altfel, de ceva vreme, ca pericolul principal pentru sistemul bancar este incapacitatea actionarului de a sustine o banca cu probleme", adauga el.
Un alt motiv pentru care curatenia in bancile romanesti trebuie sa aiba loc acum este apropiata aderare a Romaniei la Uniunea Bancara Europeana si la Mecanismul Unic de Supraveghere. In acest scop, Banca Centrala Europeana (BCE), care va prelua supravegherea bancilor europene de la sfarsitul acestui an, deruleaza un exercitiu de evaluare a activelor celor mai importante banci romanesti ce urmeaza sa le supravegheze direct, acel Asset Quallity Review (AQR).
Iar normele BCE de evaluare a activelor sunt mai dure decat cele de pana acum, conform normelor IFRS.
De exemplu, explica Cinteza, in cazul unui credit pentru o firma, in momentul in care aceasta nu mai obtine profit operational, ceea ce inseamna, cel putin teoretic, ca nu-si mai poate plati creditul, banca trebuie sa acopere integral, cu provizioane, acel credit, desi firma nu are intarzieri la rambursarea imprumutului si indiferent de garantiile aferente. Pana acum, daca acel credit nu avea restante, atunci nu era nevoie de provizioane. Ce inseamna acest lucru? Ca bancile sunt nevoie acum sa-si majoreze volumele de provizioane, indiferent de calitatea creditelor, din cauza noilor norme europene mai restrictive.
E nevoie, asadar, sa ne aliniem cu normele europene in privinta riscurilor si supravegherii bancilor, daca vrem sa intram si noi in clubul select al bancilor din zona euro si sa nu ajungem in situatia altor tari, precum Grecia sau, mai recent, Bulgaria, cuprinsa de o criza de lichiditate a unor banci mari.
Rata creditelor neperformante a scazut la 17%
O alta problema gasita de BNR la banci a fost aceea ca unele dintre ele tineau in bilant credite neperformante fara sa ia nicio masura in privinta lor. "Cum e posibil sa ai un credit cu o intarziere la plata ratelor de peste 1 an, dar cu care sa nu faci nimic atata vreme?" intreaba indignat Nicolae Cinteza.
Bancile ar putea avea doua motive pentru a nu lua masuri in cazul unui credit neperformant: 1. constata ca nu mai exista sanse de recuperare a creditului respectiv, care oricum a fost provizionat integral; 2. cheltuielile cu recuperarea acelui credit (judiciare, administrative) sunt mai mari decat suma estimata a fi recuperata. "Si atunci de ce sa mai tii in bilant un astfel de credit?", intreaba din nou Cinteza.
Astfel ca BNR a indemnat bancile sa-si curete bilanturile de astfel de credite, sa le vanda firmelor de recuperare de creante. Scoaterea creditelor neperformante din bilanturile bancilor si vanzarea lor firmelor de recuperare are ca efect diminuarea ratei creditelor neperformante, un alt obiectiv al BNR, intrucat acest indicator se afla la cel mai inalt nivel dintre tarile din regiune, depasind 22% din totalul creditelor la inceputul lui 2014.
In urma acestor masuri, rata creditelor neperformante a scazut cu 5 procente in iulie, la 17%, si urmeaza sa scada si mai mult in urmatoarea perioada, spune Nicolae Cinteza, intrucat pana acum doar o treime din masurile planificate pentru curatarea portofoliilor bancilor au fost luate.
Sa vedem insa ce inseamna de fapt aceasta rata de neperformanta de 22% si ce riscuri prezinta pentru banci. In primul rand, trebuie luat in considerare un al indicator, si anume gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante, care este de 70%. Ce inseamna asta? Ca bancile au acoperit din propriile resurse 70% din valoarea creditelor neperformante. Asadar, doar 30% din restul de 22% mai raman ca potentiale pierderi penru banci, adica in jur de 6,6% din totalul creditelor.
Unele dintre acestea au garantii, asadar bancile mai pot recupera o parte din ele. Problema ramane in cazul creditelor fara garantii, asa-zisele credite date doar cu buletinul, mai exact doar pe baza veniturilor. Acest tip de credite, odata devenite neperformante, au un grad de recuprare foarte mic: doar in jur de 2% din valoarea lor. Si in aceste cazuri insa, bancile tind sa fie prea optimiste, conform standardelor IFRS, cu privire la sumele ce le vor recupera, precizeaza seful supravegherii din BNR.
Victime colaterale
Din pacate, toate aceste procese de reevaluare a activelor bancare, teste de stres si recapitalizarea bancilor, in vederea supravegherii armonizate la nivel european, cu scopul de a le face mai sigure pe termen lung, produc si victime colaterale, pe termen scurt.
Primele victime, am vazut, sunt bancile, care au cheltuieli suplimentare. Din pacate, si clientii acestora sunt afectati: atat cei care vor credite noi, cat si cei care au deja, dar au probleme sa le ramburseze.
In primul rand, bancile devin mai reticente in a se angaja in noi credite, ele fiind preocupate cu curatenia din bilanturi si cu adecvarea capitalului suplimentar necesar cerintelor suplimentare de provizionare. In acelasi timp, din cauza costurilor mai ridicate cu riscul, bancile sunt acum mai selective in alegerea clientilor, astfel ca mai putini clienti vor obtine imprumuturi.
"Eu am avertizat de anul trecut ca piata creditarii nu se va relansa decat dupa incheierea testelor de stres si a exercitiului AQR din aceasta toamna", spune seful supravegherii din BNR.
Cel de-al doilea efect negativ al curateniei in sistemul bancar este ingrosarea randurilor celor care ajung in situatia de a fi executati silit de catre banci sau a caror credite sunt vandute recuperatorilor de creante.
Banci mari, precum BCR, Volksbank sau CEC Bank, au anuntat recent ca in urma exercitiului de curatare a bilanturilor si provizionare mai ridicata, au vandut pachete importante de credite, in valoare de 6 miliarde de lei, catre firme specializate in recuperarea datoriilor. Tot mai multi clienti ai bancilor, in jur de 50.000 de noi clienti doar in prima parte a acestui an, ajung astfel la mila unor firme care activeaza pe o piata nereglementata iar consecintele sunt greu de prevazut, mai ales ca, spre deosebire de pana acum, vorbim de credite ipotecare, de valori mari si garantate cu case in care locuiesc oameni.
