www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Valer Blidar l-a pus pe Lucian Isar sa-i supravegheze Banca Feroviara, impreuna cu fata lui si un spaniol

Autor: Bancherul.ro
2014-08-25 08:52

Lucian Isar, fost bancher la Bancpost iar ulterior ministru pentru mediul de afaceri, a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Feroviara, controlata de omul de afaceri aradean Valer Blidar (foto), în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, din 1 iulie, când a fost aprobată schimbarea administrării băncii din sistem unitar în sistem dualist, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial. 


Astfel, banca va avea de acum inainte doua structuri de conducere, din care vor face parte persoane diferite: cea executiva, formata din Directorat, si cea de supraveghere, formata din Consiliul de Supraveghere, structura care trebuie sa aiba in componenta, conform noii legislatii in domenii, persoane independente.


Membrii Directoratului vor fi actualii membri ai Comitetului de Conducere, respectiv Petre Tulin, în calitate de preşedinte al Directoratului şi Director General al Băncii, Vladimir-Mihai Selaru şi Cornel Benchea. 


În Consiliul de Supraveghere, pe lângă Lucian Isar, au fost numiţi Luis Ferrer Lorenzo si Corina-Mihaela Blidar fata lui Valer Blidar, actionarul majoritar al Bancii Feroviara.


Initial, banca avea doua structuri de conducere: Directoratul si Cosiliul de Administratie, ambele fiind conduse de directorul  bancii, Petre Tulin.


Membrii consiliului de administraţie au fost acum revocaţi şi numiţi consilieri în cadrul instituţiei. Alaturi de Tulin, din Consiliul de Administratie al Feroviara mai faceau parte urmatorii:


- Gheorghe Sirbu – Vice Presedinte, Director General/Presedinte CA al SC ASTRA Vagoane Calatori SA Arad (firma lui Blidar) si fost director al Directiei Finantelor Publice Arad;
- Nicolae Dardac – Membru, Profesor universitar doctor, Prorector al Academiei de Studii Economice si fost membru al Consiliului de Administratie al BNR.
- Vasile Raileanu - Membru, Profesor universitar doctor, Decan al Facultatii de Contabilitate si Informatica de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice.


Valer Blidar: Vrem sa cumparam o banca


Valer Blidar, acţionarul majoritar al Bancii Feroviara, a declarat recent, pentru Bancherul.ro, ca este interesat sa cumpere una dintre bancile scoase la vanzare in Romania, scop pentru care a fost angajat deja un consultant. El a precizat ca nu este interesat de fuziuni sau achizitii si nici sa vanda propria banca. (Vezi aici detalii)


Banca Feroviara, infiintata de omul de afaceri Valer Blidar, unul dintre "regii vagoanelor de cale ferata", la sfarsitul lui 2009, ca alternativa la conditiile tot mai dificile din piata bancara afectata de criza, a ajuns pe break-even in primul trimestru al acestui an, dupa patru ani de pierderi, spune seful bancii, Petre Tulin, intr-un interviu acordat Bancherul.ro. (Vezi aici detalii)