www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR si-a luat noi masuri de siguranta in cazul falimentului unei banci: guvernul va imprumuta Fondul de Garantare a Depozitelor cu o parte din banii pentru despagubirea deponentilor

Autor: Bancherul.ro
2014-08-18 02:39

BNR si-a luat noi masuri de siguranta in cazul falimentului unei banci: a dublat cotizatia bancilor la Fondul de restructurare bancara si a impus adoptarea unui ordin, semnat de fostul ministru al Bugetului si viitorul membru in CA al BNR, Liviu Voinea, prin care guvernul se obliga sa imprumute Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) cu suma necesara salvarii unei banci, in situatia in care resursele fondului sunt insuficiente.


În luna mai 2014 a fost adoptat Ordinul nr. 656/2014 al ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, privind aprobarea Procedurii de solicitare si punere la dispozitia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a împrumuturilor de la Guvern, se arata in raportul anual al FGDB.


Acest Ordin abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2531/2009 privind Procedura de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a unui împrumut din veniturile din privatizare, în situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor aferente depozitelor garantate.

Ordinul prevede detaliile tehnice ale punerii la dispoziția FGDB, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, a unui împrumut care să asigure sumele necesare pentru acoperirea plății compensațiilor, pentru finanțarea operațiunilor ce implică transfer de depozite garantate și pentru finanțarea măsurilor de stabilizare. Sumele necesare provin din vărsăminte din privatizare în lei și în valută și, în completare, din împrumuturi de stat.


Fondul de restructurare bancară a fost constituit în vederea asigurării resurselor financiare necesare plăţii despăgubirilor pentru persoanele prejudiciate prin măsurile dispuse şi implementate în cursul administrării speciale.


Fondul de restructurare bancară este administrat de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.


Cotizaţia anuală se determină prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii pasivului negarantat al fiecărei instituţii de credit persoană juridică română.


Cota procentuală utilizată la determinarea cotizaţiei anuale se stabileşte avându-se în vedere necesarul optim de resurse financiare ale fondului de restructurare bancară, precum şi nivelul corespunzător de atins pentru fiecare an şi nu poate depăşi nivelul de 0,1%.


În 2013, cotizaţia anuală încasată de FGDB a fost în sumă de 100.596.040 lei şi s-a calculat ca procent de 0,0678% asupra pasivului negarantat. În 2012, cotizaţia anuală încasată de FGDB a fost în sumă de 50.157.211 lei şi s-a calculat ca procent de 0,0322% asupra pasivului negarantat.


Profitul fondului de restructurare aferent anului 2013, în sumă de 7.824.134 lei, obținut din investirea resurselor fondului de restructurare bancară, va fi capitalizat, se precizeaza in raportul anual al FGDB.


De ce fonduri dispune FGDB si care sunt despagubirile (compensatiile) potentiale


Compensaţia este suma pe care FGDB o plăteşte fiecărui deponent garantat pentru depozitele indisponibile, indiferent de numărul acestora, în limita plafonului de garantare (100.000 euro).


În eventualitatea indisponibilizării simultane a depozitelor la toate instituţiile de credit participante la FGDB la 31 decembrie 2013, valoarea totală maximă a compensaţiilor potenţiale la acea dată s-ar fi ridicat la 131,1 miliarde lei (variaţie anuală de +6,2% faţă de 31 decembrie 2012).


Resursele FGDB, se precizeaza in raportul institutiei, au avansat în anul 2013 într-un ritm mult mai rapid decât valoarea totală maximă a compensaţiilor potenţiale (variație anuală nominală de +25,1% față de +6,2%). Aceasta a avut drept efect imbunatatirea acoperirii de catre FGDB a compensatiilor potentiale aferente deponentilor garantati la institutiile de credit participante, indicator monitorizat pe tot parcursul anului.


La 31 decembrie 2013, volumul resurselor FGDB a fost de 3.722,0 milioane lei, în creștere cu 745,8 milioane lei față de sfârșitul anului 2012.


Resursele FGDB de 3,7 miliarde lei asigura un grad de acoperire a depozitelor garantate de 2,2% la 31 decembrie 2013. 


FGDB precizeaza ca dispune de un volum de resurse aflat în parametrii de prudență în care operează schemele de garantare a depozitelor membre EFDI și IADI.


Resursele financiare ale FGDB sunt constituite din contribuţiile şi cotizaţiile plătite de instituţiile de credit participante la FGDB, din profitul reinvestit realizat din plasamentele FGDB, din recuperări de creanţe aferente FGDB pentru partea de compensaţii băneşti plătite la băncile în faliment şi din încasări din remuneraţia obţinută de FGDB în calitate de lichidator.


În anul 2013, contribuţiile anuale plătite de instituţiile de credit participante la FGDB au însumat 447,23 milioane lei, cu 6,5% peste nivelul din anul precedent, în timp ce cotizațiile anuale la fondul de restructurare bancară au totalizat 100,6 milioane lei, dublu față de anul precedent.


O nouă strategie de atragere de resurse la fondul de restructurare bancară


FGDB mentioneaza ca in 2013 a acționat în sensul creșterii sistematice a resurselor acumulate.


Cota contribuției anuale a instituțiilor de credit la fondul destinat garantării depozitelor a fost menținută la 0,3%, fiind aplicată soldului depozitelor garantate la finele anului precedent celui de plată.


Aceasta a constituit o contrapondere față de volumul (încă) redus al resurselor fondului de restructurare bancară, aflat în cel de-al treilea an de la constituire, unde cotizația cumulată a instituțiilor de credit a fost stabilită astfel încât să se asigure un echilibru între necesitatea acumulării de resurse și aceea de a nu împovăra excesiv instituțiile de credit în această perioadă dificilă.


Analiza unei eventuale utilizări a unuia sau mai multor instrumente de rezoluţie existente în legislaţia naţională, coroborată cu capacitatea de finanţare a acestora, a demonstrat că este necesară o nouă strategie de atragere de resurse la fondul de restructurare bancară.


Această strategie trebuie să ia în considerare nu numai nevoia de resurse a FGDB, dar şi suportabilitatea sistemului bancar în alimentarea fondului de restructurare bancară şi a fondului destinat garantării depozitelor bancare.


În acest sens, FGDB a elaborat o propunere de modificare a calculului contribuţiilor şi cotizaţiilor de plătit de instituţiile de credit participante, pe care a înaintat-o spre aprobare Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.


Propunerea a fost aprobată şi urmează a face obiectul unei modificări legislative.


Ce face FGDB


Obiectivul principal al FGDB este garantarea depozitelor constituite la instituțiile de credit membre de persoanele fizice și juridice îndreptățite de lege.


În cazul în care depozitele la o instituție de credit sunt declarate indisponibile, FGDB are obligația legală de a plăti deponenților garantați compensații în limita maximă a echivalentului în lei al sumei de 100.000 euro.


Termenul în care compensațiile cuvenite sunt puse la dispoziția deponenților garantați este de cel mult 20 de zile lucrătoare.


Pe de altă parte, dacă o instituție de credit se află în dificultate, Banca Națională a României poate lua o serie de măsuri care au ca scop asigurarea accesului neîntrerupt al deponenților la sumele din conturile bancare pe care le dețin.


În temeiul prevederilor legale și al dispoziției Băncii Naționale a României, FGDB poate finanța fie transferul depozitelor garantate către o instituție de credit sănătoasă, fie aplicarea unor măsuri de stabilizare.


Masurile de stabilizare sunt aplicate in situatiile in care exista amenintari la adresa stabilitatii financiare generate de institutiile de credit aflate in dificultate. Din categoria masurilor de stabilizare fac parte urmatoarele:


a) transferul total sau parţial de active şi pasive ale unei instituţii de credit către una 
sau mai multe instituţii eligibile;


b) desemnarea FGDB drept administrator delegat si, dupa caz, actionar al institutiei de credit in dificultate, prin majorarea capitalului social al institutiei de credit respective si subscrierea de catre FGDB a noilor actiuni emise;


c) transferul de active şi pasive ale unei instituţii de credit către o bancă-punte, constituită în acest scop.


În plus faţă de activităţile menţionate mai sus, FGDB poate fi:
• administrator special, administrator interimar ori lichidator al instituţiilor de credit;
• administrator delegat şi, după caz, acţionar la o instituţie de credit faţă de care a fost dispusă o măsură de stabilizare de către Banca Naţională a României;
• acţionar unic şi să exercite atribuţiile consiliului de supraveghere al unei bănci-punte.


Cate depozite garanteaza FGDB


Plafonul de garantare se menţine la nivelul de 100.000 euro pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, în timp ce termenul de plată a compensaţiilor va fi redus gradual de la 20 de zile lucrătoare la 7 zile lucrătoare până cel târziu la 1 ianuarie 2024.


Se prevede ca termenul de plată de 20 de zile lucrătoare să mai fie în vigoare până cel târziu la 31 decembrie 2018, după care va fi redus la 15 zile lucrătoare pentru o perioadă de 2 ani, respectiv la 10 zile lucrătoare pentru următorii 3 ani.


În cursul celor 10 ani de tranziţie la termenul de plată a compensaţiilor de 7 zile, schemele de garantare a depozitelor sunt obligate să asigure, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitarea deponenţilor, accesul acestora la o sumă adecvată acoperirii cheltuielilor de subzistență.


La 31 decembrie 2013, pentru plafonul de 100.000 euro (448.470 lei în echivalent la 31 decembrie 2013), FGDB acoperea efectiv 81,8% din valoarea depozitelor garantate.


O pondere de 99,8% din numărul total al deponenţilor garantaţi de FGDB la 31 decembrie 2013, persoane fizice şi persoane juridice, erau acoperiţi integral, deţinând depozite cel mult egale cu plafonul de garantare.


Depozitele cumulate pentru această categorie de deponenţi însumau 116,6 miliarde lei (72,8% din valoarea totală a depozitelor garantate) la 31 decembrie 2013.


Valoarea medie a unui depozit inferior plafonului de garantare se ridica la acea dată la 7,8 mii lei.


Valoarea maximă a compensaţiilor potenţiale corespunzătoare deponenţilor garantaţi persoane fizice a fost, la 31 decembrie 2013, de aproape 112 miliarde lei (91,6% din valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor fizice).


La aceeaşi dată, 99,9% din numărul total al deponenţilor garantaţi persoane fizice erau 
acoperiţi integral întrucât depozitele acestora nu depăşeau plafonul de garantare.


Valoarea maximă a compensaţiilor potenţiale aferente deponenţilor garantaţi persoane juridice a fost, la 31 decembrie 2013, de aproape 19,1 miliarde lei, reprezentând 50,5% din valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor juridice.


Vezi in CLUBUL BANCHERILOR Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 656/2014 semnat de Liviu Voinea privind aprobarea Procedurii de solicitare şi punere la dispoziţia Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a împrumuturilor de la Guvern