Garanti Bank anunta deschiderea unei noi agenții în București, ca parte a strategiei sale de dezvoltare în zonele urbane cu trafic și vizibilitate ridicate. Amplasată în AFI Palace Cotroceni, la parter, agenția reiterează conceptul Garanti Bank, centrat pe confortul clienților și pe rapiditate, prin combinarea tehnologiei cu serviciile personalizate.
„Căutăm în permanență să facilităm interacțiunea clienților cu noi, astfel încât realizarea operațiunilor bancare să devină pentru aceștia un proces mai rapid, mai simplu și mai la îndemână. Prioritatea noastră este să fim acolo unde clienții au nevoie de noi, să le oferim în orice moment produse și servicii utile și de calitate. Prin deschiderea agenției în această zonă rezidențială dinamică ne propunem să ajungem la acei clienți care pun preț pe modurile mai eficiente de a folosi serviciile financiare”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Group Romania.
Agenția din AFI Palace Cotroceni se adresează clienților Retail și IMM și va avea un program de lucru zilnic, între orele 10:00-21:00. În prezent, rețeaua de agenții a Garanti Bank este formată din 79 de agenții situate în toată țara. Până la finalul anului banca își va consolida prezența națională, iar numărul acestora va ajunge la 85.
Numărul de ATM-uri BancoSmart va crește, de asemenea, Garanti Bank având deja în acest moment cea mai extinsă rețea de bancomate inteligente (aproape 300), care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.