www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



ASF plateste 12 salarii compensatorii angajatilor care pleaca voluntar

Autor: Bancherul.ro
2014-08-02 10:19

Autoritatea de Supraveghere Financiară a pus la dispoziția salariaților săi un plan de încetare voluntară a contractului de muncă prin acordul părților, începând cu data de 1 septembrie 2014.


Măsura face parte din efortul de transformare a ASF într-o organizație mai robustă, orientată spre eficiență, precizeaza institutia intr-un comunicat.


Salariații care vor opta pentru acest plan vor primi contravaloarea totală a 12 salarii, platită în două tranșe.


Nivelul de 12 salarii a fost stabilit în Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor  cu reprezentanții sindicatelor și ai salariaților din ASF și este la nivelul practicat în piață.


ASF este beneficiarul unui raport al PwC Audit referitor la transformarea organizațională a Autorității. Raportul identifică redundanțe și procese care îngreunează activitatea ASF în noua sa structură de autoritate integrată și recomandă printre altele și restructurarea numărului de salariați în raport cu funcțiunile și procesele necesare ale Autorității.


Planul de încetare voluntară a contractului de muncă nu se adresează persoanelor al căror mandat expiră până la 31 decembrie 2014 (contracte de muncă pe perioada determinată).


ASF nu se poate opune vreunei dorințe a unui salariat de a părăsi instituția, în cadrul acestui plan sau în afara lui. De aceea, ne exprimăm încrederea că această inițiativă a ASF va funcționa în primul rând ca un proces corect de autoselecție din partea personalului, pentru eliminarea redundanțelor și eficientizare a ASF. Un astfel de proces, chiar dacă aduce costuri pe termen scurt, este esențial pentru reducerea cheltuielilor operaționale pe termen lung.


În cazul in care vor apela la aceasta procedură și persoane din posturi cheie ale ASF, Autoritatea va scoate la concurs posturile respective, experiența recentă arătându-ne că există un mare interes din partea profesioniștilor din piață pentru a se alatura echipei ASF.


Autoritatea își rezervă dreptul de a accepta treptat plecarea salariaților care apelează la planul de încetare voluntară a contractului de muncă, pentru a nu exista sincope în activitatea curentă, mai precizeaza institutia.