Reacția piețelor financiare la anunțul Erste că banca se așteaptă la pierderi nete de până la 1,6 miliarde de euro din cauza majorării provizioanelor în Ungaria și România a fost ''dură'' dar ''de înțeles'', a declarat luni seara șeful celui de-al treilea mare creditor din Europa emergentă, Andreas Treichl (foto), într-un interviu acordat CNBC, citat de Agerpres.
Vineri, acțiunile Erste Group Bank au scăzut la bursa de la Viena cu peste 16% după anunțul băncii, iar la închiderea ședinței de luni înregistrau un declin de 2,6%. Anul acesta titlurile au scăzut cu peste 25%.
Dar Andreas Treichl a admis că banca a fost forțată să facă acest anunț ca rezultat al acțiunilor Guvernului din Ungaria iar schimbările politicii Băncii Naționale a României referitoare la creditele neperformante a fost 'destul de dramatică'.
Din cauza rezultatelor mai slabe la cele două subsidiare, Erste se așteaptă să înregistreze anul acesta pierderi de 1,4-1,6 miliarde de euro (1,9-2,18 miliarde de dolari).
Analiștii susțin că anunțul Erste reamintește riscurile cu care se confruntă creditorii care operează în Europa Centrală și de Est, o regiune care a generat marje de profit substanțiale în anii de după căderea comunismului, dar acum se confruntă cu probleme economice.
Dificultățile din Europa de Est au determinat în ultimele două săptămâni Telekom Austria și EVN să avertizeze asupra posibilei scăderi a profiturilor.
Erste Group, proprietarul BCR, a anunțat joi că se așteaptă la creșterea costurilor sale de risc în acest an până la 2,5 miliarde de euro, de la 1,7 miliarde de euro cât estima anterior, ca urmare a creșterii provizioanelor în Ungaria și România.
În cazul României, creșterea provizioanelor de risc reflectă eforturile din ultima perioadă ale Băncii Naționale a României de a reduce, în mod accelerat, nivelul creditelor neperformante din sistemul bancar. Ca urmare a creșterii provizioanelor în România, Erste Group va derula un test pentru toate activele intangibile din România, în valoare de aproximativ 800 de milioane de euro.
'O astfel de acțiune ar putea conduce la deprecierea valorii acestor active cu aproximativ 200 milioane de euro', precizează grupul austriac.
Erste Group se așteaptă pentru România la o normalizare a costurilor de risc începând din 2015, însoțită de o reducere accelerată a creditelor neperformante începând încă din 2014, precum și un rezultat operațional mai mic, dar sustenabil.
Analiștii UBS susțin că se așteaptă ca 'anunțul Erste să determine o concentrare a atenției investitorilor spre băncile expuse la Ungaria și România (Raiffeisen, KBC, Intesa și UniCredit), deși impactul restructurării creditor ipotecare în valută din Ungaria și revizuirii din România ar trebui să fie neglijabil spre gestionabil'.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România cu active de peste 16 miliarde euro.