www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Raiffeisen Bank, interesata de preluarea Millennium Bank Romania

Autor: Bancherul.ro
2014-06-12 08:07

Raiffeisen Bank este interesata de preluarea Millennium Bank Romania, o banca scoasa oficial la vanzare despre care reprezentantii acesteia au declarat recent, pentru Bancherul.ro, ca o tranzactie ar putea fi incheiata in luna iulie. Millennium asteapta pana la finalul acestei luni oferte de cumparare a bancii, iar Raiffeisen pare a fi cea mai interesata, sustine ziarul Bursa, citand surse din banca.


Presedintele grupului portughez BCP Millennium, Nuno Amado, a declarat recent ca o decizie privind vanzarea subsidiarei Millennium Bank Romania ar putea fi luata in luna iulie din acest an, in prezent fiind in derulare etapa de selectie a potentialului cumparator dintre mai multe institutii interesate sa preia operatiunile bancii romanesti. El a precizat insa ca banca nu este presata sa incheie rapid tranzactia, termenul convenit cu autoritatile europene fiind sfarsitul lui 2015.


Vânzarea subsidiarei Millennium Romania, care nu face parte din operatiunile "de bază" (core operation) ale grupului portughez, a fost o conditie impusa de Bruxelles in schimbul ajutorului de stat primit de banca pentru a-si consolida capitalul afectat de criza.


"In prezent ne aflam într-un proces competitiv (intre ofertantii care si-au exprimat interesul de cumparare n.r.). Există un număr de entități interesate de preluarea subsidiarei din Romania. Este posibil ca în cursul lunii iunie sau iulie sa putem face un anunt dacă lucrurile merg cum ne asteptam", a spus Nuno Armado, in cadrul conferintei de presa prilejuita de anuntarea rezultatelor trimestriale. (Vezi aici alte declaratii)


Karl Sevelda, presedintele Raiffeisen Bank: vrem sa crestem mai mult in Romania


Karl Sevelda, presedintele Raiffeisen Bank International, a declarat ca banca intentioneaza sa se dezvolte si mai mult in Romania, dupa ce anul trecut a achizitionat portofoliul de retail al Citibank Romania ce a constat in 100.000 de clienti persoane fizice, cu active de peste 90 de milioane de euro si depozite de 175 milioane euro. “Cu siguranta am vrea sa crestem mai mult in Romania, intrucat credem ca este o piata buna, cu perspective excelente”, a spus Sevelda, in cadrul unui conferinte cu analistii sustinuta la Londra, ocazionata de prezentarea rezultatelor financiare.

Intrebat daca Raiffeisen vrea sa-si sporeasca cota de piata in tari din Estul Europei pe care se concentreaza, printre care si Romania, Sevelda a spus: “In primul rand trebuie sa atingem ratele de capital necesare, de aceea posibilele achizitii nu trebuie sa duca la deterioarea capitalizarii (in conditiile in care in prezent se deruleaza o evaluare a activelor bancilor de catre BCE n.r.). 

Dar fireste ca tot timpul ne uitam la piete, in special la cele pe care ne concentram activitatea, pentru a vedea daca exista oportunitati. Am cumparat portofolii, precum achizitia portofoliului de retail in Romania (de la Citibank), precum si in Rusia, tot de retail. Ne uitam de asemenea la banci. 

“Pana acum ne-am concentrat pe cresterea capitalului, pe rambursarea capitalului participativ, dar daca situatia se imbunatateste, ne vom uita iar la posibile tinte de achizitie. (Vezi aici alte detalii)