Mii de clienti Omniasig vor fi audiati ca martori in dosarul politelor de asigurare pentru locuinta |
Autor: Bancherul.ro 2014-06-10 16:11 |
|
Procurorii au dispus ca în aceste zile să înceapă audierile persoanelor care au semnat polițe de asigurare pentru locuințe cu Omniasig, în dosarul în care sunt cercetate mai multe persoane pentru că ar fi întocmit aceste contracte cu încălcarea legislației în vigoare, au anunțat marți pentru Agerpres surse din IGPR.
"Este vorba de audierea persoanelor care au beneficiat de poliție, în calitate de martori. Până acum s-au făcut audieri ale directorilor din cadrul societății de asigurări, a personalului care a întocmit aceste polițe — angajați sau brokeri de asigurare, iar acum se audiază cei care au beneficiat de aceste polițe, adică omul de bună credință care și-a încheiat asigurarea, care nu este pus în vreun pericol cu privire la asigurarea lui. Dar, ca să putem face verificarea completă, trebuie și ei audiați. Sunt mii de persoane, volumul de muncă va fi mare, dar trebuie făcut corect", au spus aceleași surse.
Până în prezent, aproape 300 de persoane au fost audiate în acest dosar.
În cauză există suspiciuni de abuz în serviciu și fals intelectual, fiind începută urmărirea penală.
"Discutăm de 11.671 de polițe până în acest moment. Polițele de asigurare au fost antedatate, cu data de 27 iulie 2013, când a intrat în vigoare legea 243 din 17 iulie 2013, acest aspect fiind practic obiectul verificărilor. Prejudiciul estimat ar fi de 400.000 euro, iar urmărirea penală este asupra a 292 de persoane, la care se adaugă și alte 47 de persoane cu diferite funcții", au precizat sursele citate.
Pe 15 mai, procurorii Parchetului General au acuzat mai mulți angajați ai companiei Omniasig că au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuințelor cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.
Potrivit unui comunicat al Parchetului remis AGERPRES, începând cu data de 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuințe obligația încheierii unei polițe de asigurare obligatorie a locuinței (PAD — poliță de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundații și alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei polițe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.
Prin modificările aduse Legii nr. 260/2008 de dispozițiile Legii nr. 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 și intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice și juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuințelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora.
În aceste condiții, societățile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condițiile existenței asigurării obligatorii a locuinței, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 euro pentru locuințele de tip A și 10 euro pentru locuințele de tip B.
Sumele de 20 și 10 euro trebuiau virate de societățile de asigurare în conturile societății de asigurare PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esențială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor).
În cazul Omniasig, antedatând polița de asigurare facultativă s-a creat aparența că respectivele contracte ar fi fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii și, respectiv, a încasării primei de asigurare revenite PAID.
Procurorii susțin că, dacă ar fi procedat conform normelor legale în vigoare, angajații companiei de asigurare ar fi trebuit să încheie, într-o primă fază, asigurarea obligatorie și să încaseze suma de 20/10 euro ce urma a fi virată în contul PAID.
Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă.Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absența unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract.
|
|