Ana Diculescu-Sova, avocata firmei NNDKP angajata de BCR sa-i apere clientii in procesul colectiv initiat de Gheorghe Piperea privind clauzele abuzive din contractele de credit, a pornit din start cu doua dezavantaje de ordin estetic in pledoaria sa de saptamana trecuta in fata instantei Inaltei Curti de Casatie si Justitie: in primul rand a avut o peroratie plictisitoare, terna, obositoare, de-a lungul a nu mai putin de doua ore. In contrast cu pledoaria concisa, la obiect, exacta si poate chiar prea scurta pentru o cauza atat de importanta, afisata de Piperea.

In comparatie cu Piperea, care a avut o voce repezita, dar ferma si serioasa, cu exceptia unor calificative exagerate, glasul avocatei BCR semana cu predica unui popa din amvon, cu accent ascutit ce lungea ultimul cuvant din aproape fiecare fraza, aproape iritant si care starnea uneori zambete pe fetele ironice ale clientilor ce sprijineau zidurile cu lambriuri de lemn dintr-o sala de judecata prea mica pentru o curte suprema si care avea si o usa de lemn, vai de ea, care scartaia ingrozitor de fiecare data.

Militantism social cu haina juridica

Ana Diculescu-Sova a inceput agresiv, caracterizand procesul ca fiind un fel de „militantism social caruia i se da haina juridica.” Militantismul social, a adaugat ea, a dus, in istorie, la modificarea regulilor, uneori in bine, alteori in rau. Daca a fost facut prin revolutie, a stricat totul, dar daca a fost facut pe indelete si intelegere, a armonizat totul.

Ea a citat din studii de drept comparat in care se trateaza problema consumatorului, in incercarea de a sublinia ca dreptul consumatorului nu este izolat de dreptul comun si ca un consumator nu are mai multe drepturi decat o persoana obisnuita.

E firesc, a spus ea, ca oamenii sa vrea o viata mai buna, o casa si o masina mai buna si astfel sa se transforme in consumatori mai mult decat orice altceva, iar din cauza acestui dezechilibru in aspiratiile unei persoane se ajunge uneori chiar la aspiratii totalitariste.

Diculescu-Sova a spus ca in dreptul romanesc este, din fericire pentru noi, in echilibru din aceasta perspectiva, chiar daca lucrurile se impart in doua in privinta legislatiei: dreptul consumatorului, dezvoltat ca legislatie distincta, dar cu o relatie in legatura puternica cu dreptul comun, cu codul civil.

Cand s-a incercat debalansarea si automatizarea gandirii juridice si autonomizarea dreptului consumatorului, s-a ajuns la concluzia ca este gresit, a apreciat avocata, incercand sa convinga instanta ca un furnizor de servicii, precum bancile (profesionistii, in jargon juridic) nu este responsabil de crearea unui echilibru economic intr-un contract, ci doar de echilibrul juridic.

De echilibrul economic, a sustinut Sova, se ocupa statul, care trebuie sa ofere conditiile pentru ca oamenii sa poata beneficia de o oferta vasta de servicii si implicit de preturi mici, prin concurenta dintre actorii pietei. Acesta e continutul economic din dreptul consumerismului, a subliniat Diculescu-Sova, silabisind rar si ascutit primul cuvant din fraza, „acesta”, si pronuntand cu accent frantuzesc ultimul, „consumerism”. Prin consumerism, avocata intelege dreptul consumatorului.

Este important pentru consumator sa aiba la dispozitie oportunitati comparabile pentru a putea beneficia din plin de potentialul pietei din punct de vedere al ofertei, preturilor mici si disponibilitatii serviciilor esentiale, a adaugat avocata.

Ea a precizat ca acesta este un principiu reluat si dezvoltat in dreptul european al contractelor de protectia consumatorului iar in jurul  acestei idei sunt interpretate directivele europene care trateaza dreptul consumatorilor. Inclusiv conceptul de buna credinta in materia dreptului consumerismului este altul decat cel din dreptul intern, a sustinut avocata: este vorba de buna credinta din conceptia germana, si anume aceea care instituie limitarile.

In legislatia romana, in acord cu aceste idei ale europenismului consumerist, sunt doua directii prin care consumatorul este protejat: un pachet de legi care este dreptul aplicabil contractelor de credit si in general contractelor de consum.

Codul consumului, respectiv Legea 196 din 2004, are ca obiect de reglementare raporturile juridice dintre operator si consumator cu privire la achizitionarea de servicii, inclusiv financiare, asigurand cadrul necesar al accesului la produse si servicii.

Clientii care au dat BCR in judecata nu se plang ca nu au avut acces la serviciile bancilor din Romania, o piata concurentiala, in care bancile se intrec sa-si atraga clientii. Clientii nu se plang nici in privinta informarii lor complete si corecte despre caracteristicile esentiale ale serviciilor. "Care sunt interesele legitime ale consumatorilor impotriva unor clauze abuzive? Ce s-a ofeit reclamantilor in conditiile generale din contracte? Li s-au oferit informatii despre caracteristicile serviciilor, cu privire la credit: cu dobanda fixa, cu dobanda fixa combinata cu variabila, cu indicele Euriubor plus marja. Acestea sunt caracteristicile facute publice si oamenii nu neaga", a spus avocata.

Ea a adaugat ca in legislatia privind protectia consumatorilor, Legea 21, statul, nu agentul economic, prin mijloacele prevazute de lege, protejeaza cetatenii in calitatea lor de consumatori, asigurand cadrul necesar accesului neingradit la servicii si informarilor complete despre ce spune codul consumului, adica caracteristicile esentiale ale acestor servicii.

In lege se defineste costul total al creditului ca fiind suma dobanzilor, comisioanelor, taxe si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul si cunoscute de creditor. Dar creditoul nu cunoaste toate fluctuatiile pietei  monetare si valutare, a sustinut avocata. Legiuitorul ordona tuturor, in art 2 punctul 25, deci inclusiv judecatorilor, ca un consumator are de platit valoarea totala platibila de consumator, adica suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului.

Avocata a precizat ca 86% din instantele Romaniei au inteles mecanismul, restul au considerat ca pot lasa contractul fara pret.

El a inteles ca nu mai trebuie sa plateasca nimic pentru credit, si zambea sigur si sfidaror la judecator

Avocata BCR a data exemplul unui reclamant, care atunci cand a fost intrebat de o instanta daca a inteles ca nu mai trebuie sa plateasca nimic, acesta a rapuns: da. "Si zambea sigur si sfidator", a punctat Diculescu-Sova.

"Cu siguranta ca prin ceea ce se cere, sa eliminati clauze privind dobanda, comisionul dintr-un contract, inseamna ca-l lasati fara pret. Ba mai mult, ni se spune: eu nu ma inteleg cu banca, care in mod natural, ca in cazul Vidican, a spus: pastrati-va dobanda fixa, ati negociat-o. Ei spun: nu mai vrem sa platim", a adaugat ea.

In motivarea instantei se spune ca intentia judecatorului nu a fost sa lase contractul fara pret, de aceea clientul trebuie sa se intoarca la dobanda fixa, iar daca nici aceasta nu-i place asta, poate merge mai departe sa negocieze cu banca alta dobanda.

In continuare, a precizat avocata, adresandu-se instantei, veti observa cumulul de conditii legale pe care banca le-a indeplinit in raporturile  contractuale cu acesti oameni, si anume ca in fiecare dosar de creditare exista o cerere de credit si contractul de credit bancar, cu conditiile generale si conditiile speciale. In fiecare din aceste cereri exista la sfarsit, inainte de semnaturi, urmatoarea mentiune: „recunosc faptul ca inainte de semnarea acestei cereri mi s-au prezentat contractele de credit pe care le ofera BCR, tipul si suma totala a creditului cel mai adecvat in functie de situatia mea materiala (ce a presupus analiza veniturilor lor, a termenului de rambursare) avantajele si scopul creditului.”

In contractul de credit, inainte de semnaturi, se spune: „prin semnarea prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost explicate clauzele acestuia pe care mi le insusesc in intregime.”

Aceste declaratii unilaterale, nerevocabile, aceasta clauza din contracte, fac ca actiunile pe care le-au pornit clientii sa fie nefondate, a sustinut in continuare avocata BCR. Nefondate pentru ca in evolutia dreptului consumerismului, doctrina neangajata, nemilitanta, doctrina academica, se spune ca un contract ce se intinde pe o perioada lunga de timp trebuie periodic reinventat, retinandu-se ca in materia contractelor de adeziune, clauzele contractuale care confera dreptul comerciantului de a modifica unilateral stipulatiile contractuale, indeosebi cele referitoare la pret si comisioane, sunt licite in masura in care ofera consumatorului un drept de denuntare unilaterala a contractului, in  cazul in care acesta nu este de acord cu modificarile propuse de comerciant.

Isi imagineaza ca pot sa nu mai plateasca? Sau incearca mai degraba marea cu degetul?!

Astfel, sub aceasta conditie sunt licite clauzele in temeiul carora un furnizor de servicii isi rezerva dreptul de a modifica valoarea comisioanelor percepute pentru serviciile prestate fara o modificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata si in conditile in care comerciantul informeaza cat mai repede posibil consumatorul. Aceste stipulatii contractuale devin clauze abuzive, putand fi reprimate ca atare, daca nu acoda consumatorului dreptul de a rezilia contractul, a sustinut Ana Diculescu-Sova. "Ati vazut undeva, in contractele BCR, vreo rezerva a bancii care sa dezechilibreze drepturile, sa nu permita oamenilor sa rezilieze contractul?" a intrebat avocata. "Stim de ce nu: a rezilia un contract inseama a da banii inapoi. Isi imagineaza, in mod onest, vreunul din acesti oameni cinstiti cu care am incheiat contractele, ca pot sa nu mai plateasca sau ca pot sa plateasca sub dobanda fixa pe care au negociat-o? Sau incearca marea cu degetul mai degraba?" a adaugat Diculescu-Sova, mai degraba retoric.

Ea a aratat, in continuare, ce se spune despre clauza de acceptare: in ipoteza in care cumparatorul accepta deliberat si in cunostinta de cauza sa contracteze in termeni care se pot dovedi a fi inadecvati ori chiar periculosi, se exclude posibilitatea acestuia de a actiona ulterior profesionistul in judecata pentru angajarea raspunderii.

"BCR nu a pus nimanui sula in coasta: semneaza, ca daca nu, nu stiu ce se intampla. Cum se face ca acestia executa din 2007 pana in 2010 contractele, dupa care brusc vin si spun ca nu le-au inteles?! Dar atunci cand au semnat, toti au inteles! Fantastic! Toti afirma in actiune, responsabili, ca au inteles in realitate ca este vorba de Euribor plus marja fixa, nu de dobanda variabila. Dar atunci de ce au executat 3-4-5 ani?", a intrebat avocata. 

"De aceea am invocat ca este inacceptabil ca atunci cand in coerenta unui contract te manifesti coerent, ulterior sa spui: am inteles ce am semnat. Pentru ca daca invoci, la inceputul acelui contract, ca ai avut atunci o minte intunecata sa alte slabiciuni, nu apelezi la clauza abuziva, ci apelezi la dreptul comun, la leziune, eventual la lipsa de discernamant", a adaugat ea. 

Avocata a sustinut ca in literatura dezvoltata a dreptului consumerismului, se spune sa nu se amestece actiunile. In dreptul consumului, judecatorul trebuie sa verifice daca si in ce masura interdictiile sau prevederile imperative ale legii au fost respectate la incheiere contractului.

"Cand vrem sa scoatem o clauza din contract, ea trebuie sa indeplineasca alte conditii, adica sa fie o practica comerciala incorecta. Putem sa gasim solutia altor judecatori care spun ca trebuie invalidate. Numai ca invalidarea unor conditii generale nu se face in actiuni individuale ci in acele actiuni initiate de consumatori sau ANPC ca autoritate de stat impotriva formularelor, impotriva modelelor. Este o jurisprudenta creata in Europa, constanta", a precizat avocata.

Grupul de consumatori este cu precadere vulnerabil din motive de infirmitate mentala sau fizica, de varsta, a adaugat ea. "Aveti niste oameni inteligenti, pregatiti, in fata dumneavoastra, care-si conduc bine destinele, niciunul nu demonstreaza nici informate mentala sau fizica sau in varsta", a subliniat avocata BCR.

Ea a precizat ca a facut un tablel in care a incercat sa demonstreze ca nu ne aflam in fata unei actiuni colective, ci in fata a 211 persoane dintr-un total de 409 la initierea actiunii, restul de 200 fiind cei care au negociat cu banca si au renuntat la proces. Un numar de 52 reclamanti au incheiat acte aditionale la contracte. "N-au inteles contractul, n-au inteles ce semneaza? N-au atacat actele respective pentru ca nu ar fi avut discernamant." Un numar de 84 de reclamanti au experienta in creditare, mai luasera credite, iar 135 au consimtamant avizat. Exemplu: un client din grupul care a dat banca in judecata a facut act aditional si a modificat dobana la 7,20% in functie de Euribor. "Este un om care a stiut ce face cand a stat de vorba cu banca si a negociat dobanda", a argumentat avocata. 

S-a citat un alt exemplu, al unui inginer, care spune ca nu face diferenta intre ce e scris clar si intelegibil in contract. "Daca nici un inginer nu intelege, atunci chiar ca nu mai este un consumator mediu informat. Au fost si profesori, contabili", a adaugat avocata BCR.

Diculescu-Sova a reliefat ceea ce cere legea in ordonanta 21, articolul 93: ca in cadrul contractelor incheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sa respecte urmatoarele reguli: contratele vor fi redactate in scris vizibil, usor de citit, cu un font de minim 10, pe hartie sau alt suport durabil in cel putin 2 exemplare, cu culoare alb pe negru. "Nimeni nu a reclamat ca nu a putut citi din cauza marimii literei sau a culorii inscrisului", a spus avocata. 

Dreptul consumerismului, a adaugat ea, nu modifica dreptul comun, ci obliga profesionistul la o anumita conduita. "Este, cum spune un profesor francez de drept, un drept al formalismului, nu al fondului", a precizat avocata. Fondul ramane dreptul comun al contractului: nu exista contracte de consum, exista contracte de adeziune, exista contracte tip, iar regulile din contractele de adeziune sunt expres prevazute de legiuitor tocmai pentru a fi predictibil: sa nu scrie cu fontul mic, ca omul sa nu le citeasca. Dobanzile, precum si toate comisioanele, taxele, tarifele, spezele bancare vor fi mentionate in contract, fara a se face trimitere la conditiile generale de afaceri. BCR nu a facut trimitere. Conditiile sunt semnate, contractul ca atare, individualizat preluat de fiecare dupa cum i s-a potrivit din oferta, din conditiile generale.

Pe de alta parte, cand exista drept de rambursare anticipata, comisionul de rambursare antcipata se detemina in stransa legatura, spune legea, cu pierderile creditorului aferente rambursarii anticipate. Daca eu pierd, eu nu sunt obligat sa o fac, pentru ca de aceea sunt intr-un contract bazat pe profit. Si nu trebuie sa constituie un obstacol disproportionat in exercitarea dreptului consumatrului de a rambursa anticipat creditul.

Daca esti consumator, nu-ti poti permite orice, nu-ti poti permite sa nu platesti

E inexact sa se creada ca dreptul consumerismului ocroteste exclusiv consumatorul, a sustinut avocata BCR. "Dreptul consumerismului fiind complementar dreptului comun, pastreaza egalitatea intre drepturi si obligatii. Nicaieri nu s-a spus ca daca esti consumator, iti poti permite orice. Nu, nu-ti poti permite sa nu platesti!", a subliniat inca o data, cu voce pitigaiata, avocata bancii.

Ea a continuat spunand ca disputa cu egalitatea partilor in drepturi si contracte vine de la inceputul lansarii codului napoleonic. Intotdeauna, in orice contract, o parte poate fi slaba iar alta puternica. De pilda, atunci cand vand ceva pentru ca sunt constrans sa vand, si vine cineva si spune ca doar atat e dispus sa plateasca, vrei bine, nu, nu. Aici nu vanzatorul este partea puternica, ci cel care are banul. Invers, la un imprumut, pretul banilor eu il stabilesc. Tu iei de la mine acesti bani sau de la o alta institutie reglementata. Eu atat ofer, celelalte institutii ofera mai mult sau mai putin, concurenta le stabileste. Este ceea ce profesorii de drept au a identificat ca fiind interes legitim, a adaugat Ana Diculescu-Sova.

Ea a precizat ca toti corifeii dreptului civil francez spun ca pericolul existentei dezechilibrului contractual pentru una din parti in materia contractelor de adeziune (nu noi am inventat acum contractele de adeziune), are ca premisa nu maniera propriu zisa de perfectare a contractului, negocierea fiecarei clauze de exemplu, cat situatia economica si sociala a contractantilor, de natura a justifica necorelarea drepturilor acestora in sensul prevalarii dreptului uneia din parti in detrimentrul celuilalt partener contractual.

Contractul de adeziune nu este egal cu clauze abuzive

Problema aprecierii unui atare dezechilibru este mai mult una morala si sociala decat juridica, a sustinut avocata BCR. In dreptul intern preocupat de acest dezechilibru al contractului in general si in special de acesta de adeziune, un avocat care s-a dedicat cercetarii spunea ca interventionismul trebuie citit si aplicat in dreptul civil astfel incat sa nu fie deturnat de la scopul sau, tinand cont ca prin intermediul acestuia se urmareste protectia persoanelor carora li s-ar putea cauza prejudicii prin acte lezionare.

"Care sunt aceste acte lezionare? Pentru ca nicaieri nu s-a definit contractul de adeziune ca fiind egal cu clauze abuzive. Contractul de adeziune este o specie de contract reglementat si vine din miscarea puternica economica internationala: pentru ca nu ai timp sa stai sa scrii de mana cu fiecare parte ce-i vinzi. Ii vinzi trei produse, iar el alege unul", a pledat avocata.

"Cu privire la pret, stai la masa, si cu privire la pret, au stat la masa banca si clientii", a sustinut avocata Diculescu-Sova. Asa se explica faptul, a adaugat ea, ca unii clienti au dobanda fixa, altii au dobanda fixa plus variabila, altii au avut promotie cu dobanda fixa un an iar apoi dobanda variabila, dupa care s-au dus si au negociat. Asa se explica faptul ca unii, poate mai informati de acasa, au apelat direct la al treilea produs, acel Euribor plus marja fixa.

„Sa spunem ca nu sunt consumatori mediu infomati, toti sunt inocenti, acceptam, inocenta e una din frumusetile firii umane, dar aveau, conform legii, si nu reclama ca nu li s-a respectat, dreptul de informare, de 7 sau 10 zile, cum scrie in lege. Nu-ti exerciti dreptul,  dupa care vii si spui ca eu, banca, sunt vinovata ca ti-am incalcat un drept pe care nu l-ai exercitat?”, a intrebat retoric avocata, precizat ca aceasta nu intra in categoria clauzelor abuzive si a sanctionarii lor.

Mai mult, a adaugat ea: au avut 7-10 zile, n-au valorificat termenul de informare, au avut tragerea, au avut timp de tragere, au in contract prevazut ca pot sa se razgandeasca dupa ce semneaza, dar n-au valorificat nici acest drept. E vina bancii ca nu ti-ai exercitat drepturile legale?

„Judecati poezie sau fapte si prevederi legale?”, a inrebat avocata instanta de judecata. Ea a precizat ca reclamantii nu au atacat clauzele resepective in dreptul comun pe motiv ca nu au stiut ce semneaza. Avocata a mai invocat faptul ca justitia nu ar trebui sa judece grupuri de acest fel, ci cazuri individuale. De aceea sunt acum in tara miile de procese. Fiecare se duce si judecatorul identifica, ia interogatoriu, il intreaba de conditiile din contract, ceea ce nu se poate face in acest caz de proces colectiv.

Avocata BCR a precizat ca instanta de apel a judecat corect, constatand ca nu este intrunita lipsa de negociere, buna credinta, dezechilibrul, conditii cumulative pentru constatarea caracterului abuziv. Curtea a constatat ca au fost negocieri, si a dat exempu: daca am cu Popescu o dobanda de 6,8%, iar cu Ionescu 2,5% inseamna ca am negociat. Partea adversa spune ca aceasta nu e negociere. „Adica tot insanta e de vina ca observa ca fiecare contract in parte a avut personalitatea lui, ca nu este un contract in care s-a stabilit pentru toti acesti oameni o dobanda, intr-un anumit fel calculta, cu o anumita propunere?!. Si instanta a acceptat dand un exemplu: din examinarea inscrisurilor depuse de catre toti apelantii reclamanti reiese ca in octombrie 2008 indicele Euribor era 4,928% iar adunand valoarea acestui indice cu marja de 1,5% se obtine un total de 6,42%, mai mic decat dobanda fixa de 7,4% pentru primul an”, a precizat avocata.

„Intelegeti ca nu este corect sa induci oamenilor ca pot sa nu plateasca sau sa plateasca mai putin decat s-au anagajat? Aceasta este teza cu care se vine in fata dumneavaostra. Inlocuiti si combinati (dobanzile), vi se cere, dar domnilor judecatori, nu sunteti negociatorii bancii. Daca s-ar fi incalcat acele prescriptii legale din 9/3, si v-am demonstrat ca nu s-au incalcat, daca oamenii acestia nu ar fi declarat ca au citit si cunosc, am fi vorbit de altceva”, a spus avocata.

„Nu puteti da solutii de principiu, sunteti judecatori de caz, faptul ca se accepta sa fiti judecatori a 300 de cazuri e o problema a primei instante, care nu a disjuns si a Curtii de apel care a permis consortiului sa mearga asa. Dar dumneavaostra nu dati solutii de principiu, inca nu”, a adaugat Diculescu-Sova. Ea a dat si exemplul jurisprudentei franceze, care respinge astfel de cazuri, cand se urmareste in realitate sa se tinda catre un contract gratuit. „Ce propun ei este un dezechilibru pentru banca inacceptabil. De ce credeti ca ar trebui sa fie gratuit un credit?” a intrebat din nou judecatoarele avocata BCR.

E grav si e trist ca nu vor sa inteleaga mecanismul de formare a DRV

Avocata BCR a reprosat reclamantilor ca desi BCR a explicat mecanismul de formare a dobanzii variabile (DRV), acestia si avocatii nu vor sa-l inteleaga nici acum. „Deci niciodata nu o sa ne intelegem, nu?”  Mecanismul de formare a dobanzii de referinta, a adaugat ea, nu sta in puterea exclusiva a bancii, nu depinde de vointa ei, ci a pietei, daca vor constrangerile de unde banca insasi se crediteaza. Intotdeauna banca va face tot ce-i sta in putinta sa se crediteze in conditii optime, nu doar de dragul consumatorilor, ci de dragul sau, sa-si minimizeze obligatiile. „Puteti sa stati de vorba si cu un profesor universitar si va va spune acelasi lucru ce va spune banca. Daca nu intelegem ca acesta este mecanismul care functioneaza, daca li s-a spus oamenilor ca ce nu inteleg ei este abuziv, e grav si e trist”, a precizat avocata.

Diculescu-Sova a mai sustinut ca banca a forumulat si dovada bunei cedinte in sensul consumerismului dar si a dreptului nostru comun, printr-o cerere conventionala, reiterata acum prin invitatia la negociere. „Veniti sa discutam, am spus, acesta ese mecanismul dobanzii. Dar ei vor alta. Noi am facut oferte, dar nu in considerarea ca acele clauze sunt abuzive, ci tinand seama de conditiile generale de saracie, adica de ceea ce se numeste in drept clauza de impreviziune. A aparut in derularae unui contract pe termen lung, de 20-30 de ani, o criza generala care a slabit puterile economice ale oamenilor. Putem sa intelegem, putem discuta, dar daca nu acesta este motivul, ci vor sa modifice dansii unilateral contractul, atunci ...”, a spus avocata, precizand, pentru a mia oara, ca nu se poate lasa un contrat fara cauza juridica, adica fara dobanda.

Avocata BCR a venit cu contraargument si la acuzatia reclamantilor ca DRV trebuie eliminata pentru ca banca ar fi incalcat legea. Instanta a spus foarte clar: ca sa fie raspundere delictuala, ar trebui ca oamenii acestia, in fiecare contract analizat, sa rezulte ca nu au stiut ce fac, ca nu au putut citi contractul, ca nu au inteles ce inseamna clauzele 10 a si 10 b. „Daca venti si spuneti ca acum nu le-ati inteles, desi in 2008 ati declarat ca le-ati inteles, eu n-o sa fiu de acord ca am incalcat legea”, a spus Diculescu-Sova.

De ce? Pentru ca, a argumentat ea, banca le-a oferit in mod corect mai multe variante de dobanda, conform anexei contractului, iar instanta le-a verificat si a fost de acord ca au fost prevederi legale. Ea a precizat ca banca a respectat si obligatiile legale din legea 193, care interzice bancii sa oblige consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitea reala sa le ia la cunostinta in momentul semnarii contractului. „Ce n-am respectat la data semanrii, cand le-am dat sa-l citeasca acasa contractul, s-a intors, nu au intrebat, iar daca au intrebat am rapuns, le-am dat timp de razgandire?! Acestea sunt obligatiile legale si le-am respectat”, si-a inchiat avocata pledoaria.