Parchetul General a emis astazi un comunicat in care explica ilegalitatile pe care angajatii Omniasig le-au facut in cazul incheierii asigurarilor obligatorii de locuinte (PAD). Iata comunicatul Parchetului:
"În continuarea cercetărilor care se efectuează în cauza având ca obiect emiterea, cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, a unor poliţe de asigurare a locuinţelor, Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Din probatoriul administrat până la acest moment în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai mulţi angajaţi ai unei firme de asigurare au încheiat cu persoane fizice contracte de asigurare a locuinţelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, începând cu data de 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuinţe obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD – poliţă de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei poliţe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.
Prin modificările aduse Legii nr. 260/2008 de dispoziţiile Legii nr. 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice şi juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuinţelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora. În aceste condiţii, societăţile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condiţiile existenţei asigurării obligatorii a locuinţei, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 euro pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B. Sumele de 20, respectiv 10 euro, trebuiau virate de societăţile de asigurare în conturile societăţii de asigurare PAID („Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, societate de asigurare de interes public, componentă esenţială în cadrul programului român de asigurarea catastrofelor).
Antedatând poliţa de asigurare facultativă, s-a creat aparenţa că respectivele contracte ar fi fost încheiate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare revenite PAID.
Dacă ar fi procedat conform normelor legale în vigoare, angajaţii companiei de asigurare ar fi trebuit să încheie, într-o primă fază, asigurarea obligatorie şi să încaseze suma de 20/10 euro ce urma a fi virată în contul PAID. Numai după acest moment compania în cauză putea încheia contracte de asigurare facultativă. Practic, orice contract de asigurare facultativă încheiat în absenţa unui contract de asigurare obligatorie a creat în dauna PAID un prejudiciu de 20/10 euro per contract.
În cauză au fost audiate mai multe persoane, iar în urma efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri, care urmează a fi analizate în cadrul probatoriului administrat.
Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică."