www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Carpatica a trecut cu bine peste problemele reputationale, reusind un profit brut de 2,5 mil. lei in T1, pierderea neta fiind de 0,9 mil. lei

Autor: Bancherul.ro
2014-05-15 08:37

Banca Comerciala Carpatica a raportat pentru primul trimestru un profit brut de 2,5 milioane lei, rezultatul net fiind o pierdere de 0.9 milioane lei. Cu toate acestea, banca apreciaza ca este vorba de rezultate bune, in conditiile problemelor reputationale prin care a trecut, fiind indeplinite, totodata, obiectivele stabilite de actionariat pentru primul trimestru al anului.


Activele totale ale băncii au consemnat o creştere cu 11% comparativ cu trimestrul I din 2013 înregistrând un nivel de 4.084 mil lei (vs. 3.677 mil lei în T1 2013), precizeaza banca intr-un comunicat.


Valoarea depozitelor a înregistrat o scădere cu 1,6% comparativ cu sfârşitul anului 2013 (2.775 mil lei la T1 2014 vs. 2.820 mil lei la 31.12.2013), declinul înregistrat fiind însă mai mic decât cel înregistrat la nivelul sistemului bancar de 3,1% (sursa FGDB). Comparativ cu 31 martie 2013, s-a înregistrat o creştere cu 8,5% (2.557 mil lei la T1 2013).


Capitalurile proprii ale băncii au crescut în primul trimestru cu 1,3% comparativ cu decembrie 2013, respectiv cu 4,6% faţă de T1 2013, de la 396 mil lei la începutul anului la 401 mil lei la 31 martie 2014.


Banca avea la 31 martie 2014 o reţea formată din 129 unităţi (137 la 31 decembrie 2013) şi un număr de 1.055 angajaţi (1.090 la decembrie 2013).


Sunt bucuros că, gestionând adecvat problemele reputaţionale cu care ne-am confruntat, am reuşit să ne atingem obiectivele propuse, am redus costurile operaţionale, am crescut veniturile din dobânzi şi am reuşit să menţinem trendul ascendent al activităţilor de creditare. De asemenea am primit mandatul acţionarilor noştri de a indentifica potenţiali parteneri pentru o fuziune în vederea consolidării poziţiei Băncii Comerciale Carpatica pe piaţa bancară din România.” –a afirmat Johan Gabriëls – CEO.