Cei in cautarea unor dobanzi mai mari de 3% sau chiar mai mici, cat platesc acum bancile pentru un depozit la termen, dar cu riscuri mai reduse decat actiunile la bursa, au acum alternativa unui nou fond de investitii administrat de tip absolute return, denumit OTP Premium Return, administrat de OTP Asset Management.
Administratorii noului fond, de tip inchis, isi propun sa ofere investitorilor castiguri duble fata de un depozit sau fata de un fond de obligatiuni, adica de minim 7-8% pe an, si in conditiile unei volatilitati cat mai mici, mai redusa decat cea a actiunilor la bursa, adica cu variatii mici ale preturilor in sus sau in jos.
Fireste ca nu exista o garantie pentru obtinerea unui astfel de randament, insa aceasta este tinta asumata de administratorii noului fond. Ca argument este adusa si experienta de 5 ani a unor fonduri asemanatoare administrate de grupul OTP in Ungaria unde s-au obtinut randamente chiar si de 50% pe an, cel mai conservator avand un castig de 10%.
Comisionul de subscriere este de 1%, comisionul de administrare este 2% iar comisionul de rascumparare este 0.
"Secretul unui astfel de fond este sa reusesti sa-i construiesti o istorie, adica sa demonstrezi in luni si ani ca reusesti sa obtii randamente bune in conditii de risc scazut, si atunci clientii vin singuri, nu trebuie sa te duci tu la ei”, spune Dan Popovici, CEO la OTP Asset Management.
El se asteapta sa atraga investitii de 5-6 milioane lei in acest fond pana la finalul acestui an.
Popovici precizeaza ca noul fond de tip inchis se diferentiaza fata fondurile deschise prin faptul ca randamentul sau nu va depinde foarte mult de evolutia pietei, asa cum se intampla cu fondurile deschise.
"De exemplu, daca piata creste cu 20%, nu este de asteptat ca fondul sa creasca neaparat la fel, dar in cazul in care piata scade, e de asteptat ca acest fond sa aiba totusi o performanta pozitiva", spune seful OTP Asset Management.
"Scopul este ca raportul dintre randament si risc sa fie cat mai mare, adica sa aducem randament in conditii de volatilitate redusa a pretului. Acest produs are 2 principale caracteristici: randamenete superioare unui fond de obligatiuni sau unui depozit, dar in acelasi timp riscurile, adica volatilitatea, sa fie cat mai mica, in mod cert mai mica decat un fond de actiuni. Fondul nostru tinteste randamente pozitive, indiferent daca pietele de actiuni sunt pe trend descrescator, urmareste venituri sustenabile pe termen mediu si lung”, adauga el.
Un element absolut inovator pe piata romaneasca a fondurilor este principiul de high watermark, ceea ce inseamna ca fondul are un comision de succes ce se plateste la finalul anului.
Valoarea minimă a investiției în OTP Premium Return este de o unitate de fond, iar valoarea nominală a unității de fond este de 1,000 RON.
Clienții pot subscrie și răscumpăra în fiecare lună în OTP Premium Return, în primele 5 zile lucrătoare și pot răscumpara, începând cu luna următoare celei în care au subscris.
Urmatoarea perioada de subscriere este 2-6 iunie, dupa ce a existat una initiala in luna mai.
Strategia de investitii a noului fond
Asadar, intentia fondului este de a obtine randamente mai mari decat fondurile de obligatiuni sau depozite, in conditii de risc mai mici decat fondurile de actiuni. Intrebarea este: cum va reusi fondul sa faca acest lucru?
Explica Dan Popovici: Aces lucru se poate face prin strategii de absolute return, si anume:
- pozitii long sau short pe actiuni, pentru a se profita de trendurile pietelor
- selectarea activa a diferitelor instrumente financaire sau clase de active
- investitii in oportunitati pe anumite perioade, precum oferte publice in derulare, cu discrepante intre pretul de oferta si cel de piata
Daca in cazul fondurilor deschise diversificate exista o impartire clara intre diferite tipuri de active (10% actiuni 90% obligatiuni sau 30% cu 70%) la fondurile tip absolute return abordarea este flexibila. Astfel, exista posibilitatea ca intr-un anumit moment, cand se identifica un trend puternic pe o actiune, de exemplu, fondul se aloce pana la 100% pe actiuni, pe termen de cateva saptamani sau o luna, urmand ca la primele semnale de intoarcere a tendintei, fondul sa se realoce pe alta clasa de active.
"Este vorba de o flexibilitate foarte mare si de identificarea trendurilor si tranzactiilor castigatoare, chiar daca acestea au loc pe o saptamana sau o luna", adauga Popovici.
De ce un fond inchis? "Pentru ca legislatia ne da posibilitatea sa avem o expunere mai mare pe o anumita clasa de active considerata atractiva de noi decat fondurile deschise de investitii", precizeaza Popovici.