Rata creditelor neperformante din sistemul bancar romanesc va scadea de la aproape 22% in prezent la 17%, dupa implementarea noului sistem unitar de raportare la nivel european conform normelor Autoritatii Bancare Europene (EBA), a declarat viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu (foto).
Noile norme de raportare prevad includerea si titlurilor de stat din portofoliile bancilor in calculul ratei neperformantelor, nu doar a stocului de credite pentru persoane fizice si companii, ceea ce va face ca ponderea neperformantelor in total active sa scada.
"Până acum la nivel european se utilizau instrumente diferite de măsurare. Aceste instrumente nu vor mai fi diferite pentru că Autoritatea Bancară Europeană a stabilit ghidurile de calcul pentru indicatori, astfel că la final de an vom folosi aceeaşi unitate de măsură pentru toate ţările. Din simulările pe care le-am făcut la Banca Naţională, există elemente care vor duce la o scădere a ratei creditelor neperformante, undeva pe la 17% din total sistem", a spus Olteanu, citat de Mediafax.
"Am fost prudenţi până acum în a include titlurile de stat în calcul, ci doar titlurile private. Va fi o reducere din punct de vedere contabil, dar acest indicator va face mai atractivă România în ochii investitorilor care vor să vină pe piaţa de distressed", a adaugat el.