BERD va emite obligatiuni in lei in prima jumatate a lui 2008 |
Autor: GhiseulBancar.ro 2008-02-08 11:21 |
|
Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va efectua, în prima jumătate a acestui an, o emisiune de obligatiuni în lei, după ce va rezolva problemele “tehnice si legale” pe care le presupune o astfel de operatiune, a declarat, joi, presedintele BERD, Jean Lemierre.
Șeful BERD a mai precizat că va fi vorba, “mai degrabă despre emisiuni repetate, de sume mai mici, decât despre o singură emisiune cu o valoare ridicată”, dar că operatiunile se vor face tinând cont de nivelul lichiditătii în piată la respectivul moment si de alte conditii din piata financiară românească.
“Dacă mă întrebati, as prefera o emisiune de 500 milioane lei uneia de 10 miliarde”, a explicat presedintele BERD.
Lemierre s-a întâlnit, miercuri, cu presedintele Traian Băsescu, premierul Tăriceanu si cu guvernatorul băncii centrale a României, Mugur Isărescu, pentru a discuta implicarea BERD în diferite proiecte si posibile investitii ale BERD, în România, în viitor.
Banca s-a arătat interesată de privatizarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC), asteptând o decizie cu privire la acest proces din partea premierului si a ministrului de Finante.
"CEC-ul e un caz specific, e o bancă de stat, una dintre putinele care au mai rămas neprivatizate si analizăm această afacere", a spus oficialul BERD. Lemierre a adăugat că institutia pe care o reprezintă va analiza si alte procese de privatizare din România.
"Am vorbit pentru prima oară, ieri, despre situatia CEC-ului, analizăm această afacere, dar nu am luat, încă, o decizie, asteptăm decizia premierului si a ministrului de Finante", a spus oficialul BERD. Acesta a mai adăugat că sectorul energetic, cel al infrastrcuturii si al alimentatiei, sunt prioritare pentru finantările băncii în 2008.
Directorul BERD, Olivier Descamps, anunta, la sfârsitul lui 2007, că investitiile institutiei în România vor creste "probabil semnificativ" anul acesta fată de 2007, când banca a investit aproximativ 350 milioane euro.
BERD a lansat, în ianuarie, o linie de finantare a proiectelor de eficientă energetică prin care băncile pot lua împrumuturi din care să finanteze mai departe firme în vederea îmbunătătirii eficientei energetice.
BERD a acordat în cadrul acestui program împrumuturi către trei bănci din România în valoare de 35 milioane euro. Banca Comercială Română (BCR) a luat un împrumut de 20 milioane euro, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) - 10 milioane euro, iar Banca Transilvania - 5 milioane euro.
Împrumutul acordat BCR a ridicat la 115 milioane euro valoarea finantărilor de către BERD a Băncii Comerciale Române, la 30 milioane euro împrumuturile acordate CEC si la 68 milioane euro finantările acordate către Banca Transilvania.
BERD a mai acordat, până în prezent, 22 de împrumuturi, în valoare de 380 milioane euro pentru proiecte în sectorul infrastructurii municipale si de mediu din România. În cele 27 de tări în care operează, suma investită de BERD pe acest segment este de 2 miliarde euro.
|
|