De ce a fost nevoit seful BRD, Philippe Lhotte, sa-si ceara scuze in public pentru serviciile de slaba calitate ale bancii |
Autor: Bancherul.ro 2014-02-27 10:52 |
|
Serviciile BRD nu pot fi, inca, aplaudate. Urme adanci in relatia BRD cu clientii a lasat profunda criza prin care a trecut aceasta banca in ultimii ani in care a fost implicata intr-un urias scandal de coruptie cu grupuri organizate de infractori carora le-a acordat credite, soldat cu actiuni in justitie si decapitarea conducerii bancii, urmata de o lunga perioada de vid de putere, timp in care francezii nu au reusit sa gaseasca un presedinte acceptat de BNR. Consecintele: BRD a devenit una dintre cele mai scumpe banci, dar si cu unele dintre cele mai slabe servicii, efectul fiind pierderea constanta de clienti.
O demonstreaza datele privind scaderea numarului clientilor prezentate chiar de banca, analizele comparative privind comisioanele practicate de banca, dar mai ales plangerile clientilor, fapt recunoscut chiar de presedintele bancii, Philippe Lhotte, in cadrul recentei conferinte de presa in care a prezentat rezultatele bancii, in care spunea ca una dintre prioritatile bancii este sa-si imbunatateasca calitatea serviciilor.
Lhotte a fost nevoit sa-si ceara scuze atunci cand un jurnalist s-a ridicat si i-a relatat experienta extrem de neplacuta avuta cu instalarea noului serviciu de mobile banking BRD, precum si ulterior, pe parcursul utilizarii aplicatiei pentru realizarea tranzactiilor. “Imi cer scuze pentru experienta neplacuta pe care ati avut-o si sper ca serviciile noastre sa se imbunatateasca de acum inainte”, a spus seful BRD, dupa ce initial a relatat cat de bine a fost primita noua aplicatie de catre clienti si de presa.
Experienta neplacuta a clientului pentru care seful BRD a trebuit sa-si ceara scuze
Iata experienta extrem de dezamagitoare avuta de jurnalist atunci cand a vrut sa-si instaleze aplicatia de mobile banking.
Cu toate ca nu a primit o oferta de instalare a aplicatiei din partea bancii, desi era client fidel de ani buni, utilizator al aplicatiei de internet banking, a trimis el o solicitare in acest sens, pe site-ul bancii. A trebuit sa astepte o saptamana pentru a primi un raspuns, prin call center.
Iar atunci cand a fost sunat de cei de la BRD pentru a-i fi instalata aplicatia, a aparut si prima problema: nu a fost posibil acest lucru, din simplul motiv ca datele de identificare ale clientului nu coincideau cu cele pe care le avea banca, intrucat isi schimbase intre timp actul de identitate iar actualizarea datelor nu a fost facuta.
Asa incat solutia a fost un drum la o sucursala a BRD pentru actualizarea datelor si, daca tot era acolo, activarea aplicatiei de mobile banking. La sucursala BRD a aparut insa a doua problema: dupa mai multe tentative esuate de instalare, prin intermediul unei parole primite prin SMS, instalarea a esuat. Ulterior, angajatul bancii a descoperit ca problema este faptul ca numarul de telefon era portat din alta retea, caz in care trebuia facuta o modificare in sistemul de instalare a aplicatiei, modificare ce necesita ceva timp pentru a fi facuta, nu se putea face pe loc.
“Problema a fost transmisa la centrala si a ramas sa fiu sunat din call center pentru a-mi istala aplicatia. Dar, ati ghicit! Au trecut doua saptamani, fara niciun semnal de la BRD. Ce servicii!”, spune el.
Iata ce s-a intamplat in continuare: “Dupa doua saptamani de asteptare, timp in care m-am convins am fost lasat balta, am trecut pe la sucursala la care am facut cererea de instalare a aplicatiei. Cand m-a vazut, angajatul BRD a fost foarte, foarte surpins de faptul ca inca nu aveam aplicatia instalata! De ce a fost foarte surpins, din moment ce nici macar nu m-a sunat, timp de doua saptamani, sa ma intrebe daca am rezolvat problema? Credeam ca ati fost sunat de colegii mei din call center si s-a rezolvat! A raspuns el. Iata, deci, cat de bine sunt scoliti angajatii BRD. Se bazeaza pe altii ca le fac treaba.
Am fost surprins, de aceea, ca, intr-un final, am reusit, atunci, dupa 3 saptamani de incercari, sa instalez aplicatia de mobile banking a BRD.
Dar urma sa o si folosesc nu? Asa ca, din nou, nu am fost foarte surprins atunci cand, la prima operatiune, mai exact o plata in lei, aceasta nu a fost procesata. Pending, in asteptare, era mesajul de pe telefonul mobil. Si asa a si ramas, nefiind niciodata finalizata. Am incercat sa aflu care e problema, la BRD, insa nici ei nu stiau. Intr-un final, am aflat ca serviciul nu functiona temporar.”
Aceasta a fost experienta, intr-adevar dezamagitoare, a clientului BRD care si-a instalat aplicatia de mobile banking, pentru care plateste lunar un comision de 1 euro, in plus fata de serviciul de internet banking, care costa inca 1 euro.
Aprecieri negative si pe internet
Multe experiente negative in privinta utilizarii serviciului BRD gasim si pe pagina de Reviews din Play Google. Iata cateva exemple:
O aplicație din care nu-ți poți da seama de nimic
“O aplicație din care nu-ți poți da seama de nimic, cromatica e de 2 bani (dar deh, pe culorile băncii). Un asemenea serviciu ar trebui oferit gratuit, nu pe bani suplimentari. Pana nu te înscrii și te suna consultantul brd nu ai ce face cu ea, iar când te sună afli că serviciul costă suplimentar față de brd-net/mybrd”
Login failure
“Dezastru!!!!! Aplicatia mobile token se blocheaza. Login failure la lansarea mybrd mobile. Sunt 100 de ani in urma altora.”
Nu citeste codul de bare
“Nu functioneaza citirea codului de bare, cel putin pe S2-ul meu.... “
“Mici inconveniente Nu citeste corect codul de bare si nu recunoaște data facturii la plățile pentru Orange (probabil tine de formatul în care e scrisa data)... În concluzie, nu pot folosi aplicația pentru plata facturilor. În rest, transferurile între conturile proprii se face instantaneu, nu am incercat între persoane diferite sau către alte bănci încă. Relativ usor de utilizat pentru verificarea operațiunilor efectuate. Per ansamblu e în regula, mai e de lucrat la partea cu facturarile. “
Nu-mi alimenteaza contul zilnic
“E frumos dar nu prea!!! Nu-mi alimenteaza contul zilnic!!! “
Nu poti plati la Enel
“Lipsa furnizor energie Nu se poate să nu ai Enel pe lista furnizori energie. Sunt 2 milioane de bucuresteni abonați la Enel. Dar la celălalt serviciu Brd-net au Enel la lista de furnizori.”
Poor content
“Poor, Poor content”
Cedeaza uneori
“Din pacate cedeaza uneori”
|
|