www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR a modificat norma privind functionarea pietei monetare interbancare

Autor: Bancherul.ro
2008-10-23 17:42
Banca Naţională a României (Comunicat de presă):

În contextul recentelor evoluţii de pe pieţele monetară şi valutară, Direcţia de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României a invitat la discuţii conducătorii şi directorii de trezorerie din şase bănci comerciale. Acestora li s-au solicitat explicaţii legate de operaţiunile de pe pieţele interbancare, precum şi cu privire la cotaţiile excesive ale ratelor dobânzilor.

În acelaşi timp, au fost invitaţi la discuţii conducătorul şi trezorierul unei alte bănci, pentru clarificări privind operaţiunile de clearing pe care aceasta le-a efectuat cu instituţii financiare nerezidente, precum şi referitor la poziţiile rămase deschise în cadrul operaţiunilor realizate pe piaţa interbancară.

Băncilor invitate la discuţii li s-a solicitat imperativ reintrarea în normalitate.

Banca Naţională a României afirmă încă o dată că recentele evoluţii ale cotaţiilor ROBID/ROBOR constituie o situaţie temporară şi izolată.

Precizăm că menţinerea unei relaţii funcţionale pe termen lung, între bănci şi clienţii lor, presupune evitarea transferării nejustificate asupra acestora din urmă a creşterilor de dobânzi rezultate indirect din cotaţiile care reflectă disfuncţionalităţi ale pieţei interbancare.

În scopul asigurării utilizării normale a indicilor pieţei monetare interbancare şi al evitării apariţiei unor situaţii similare, Consiliul de administraţie al BNR a decis modificarea normei privind funcţionarea pieţei monetare interbancare după cum urmează:

- În cazul în care nivelul ratei dobânzii ROBOR depăşeşte cu mai mult de 25% nivelul ratei dobânzii pentru facilitatea de credit a Băncii Naţionale a României, banca centrală poate suspenda temporar publicarea indicilor ROBID/ROBOR calculaţi pe baza cotaţiilor băncilor participante.
- În această situaţie, Banca Naţională a României va publica indicii ROBID/ROBOR stabiliţi astfel: ROBID pe toate scadenţele, la nivelul ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit a băncii centrale; ROBOR pe toate scadenţele, la nivelul ratei dobânzii pentru facilitatea de credit a băncii centrale.

Modificarea va intra în vigoare în ziua lucrătoare următoare publicării în Monitorul Oficial.