Romania se va imprumuta in 2014 cu 2,5 miliarde de euro mai putin decat in 2013 |
Autor: Bancherul.ro 2014-01-10 13:35 |
|
România se va împrumuta, anul acesta, cu 500 de lei pe cap de locuitor mai puţin decât în anul precedent, a declarat, joi, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
Potrivit acestuia, în 2014, împrumuturile României vor fi cu 10 miliarde de lei, respectiv 2,5 miliarde de euro, mai mici decât în anul precedent.
"Ne împrumutăm mai puţin, lăsăm copiilor noştri mai puţin de plătit. De ce? Pentru că am făcut deficite mai mici, pentru că ne împrumutăm la dobânzi mai mici şi pentru că ne împrumutăm pe termene mai lungi. Practic, anul acesta ne împrumutăm cu 500 de lei pe cap de român mai puţin decât anul trecut. La fel, în 2013, ne-am împrumutat mai puţin decât în 2012", a explicat el, la România TV.
Şeful de la Buget a precizat că statul român trebuie să apeleze la împrumuturi în condiţiile în care are un stoc de datorie şi un deficit care creşte acel stoc de datorie.
"Trebuie să te împrumuţi, pentru că ai un stoc de datorie şi un deficit care îţi creşte acel stoc de datorie. Numai că acest deficit scade de la an la an în urma politicii bugetare, deci avem mai puţină nevoie de finanţare, iar datoria aceea care s-a constituit cu ani în urmă la costuri mai mari acum este refinanţată la costuri mai mici. (...) Ne împrumutăm mult mai ieftin. Începând cu anul viitor, scade (deficitul suplimentar - n.r.) chiar şi ca pondere în PIB", a subliniat ministrul pentru Buget.
|
|