www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania a deschis o sucursala in Italia, la Roma

Autor: Bancherul.ro
2014-01-03 13:12

Banca Transilvania a deschis, in 3 ianuarie, in Roma, o sucursala, destinata in special romanilor – persoane fizice si companii. BT devine astfel singura banca romaneasca din Italia, anunta banca intr-un comunicat.

Horia Ciorcila, Presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, declara: "Ne bucuram ca, incepand de astazi, Banca Transilvania este parte a comunitatii italiene. Extinderea in strainatate este o oportunitate de business pentru banca noastra. Relatiile romano-italiene si strategia pe care o avem pentru BT Italia vor contribui, cu siguranta, la cresterea organica a bancii".

Clientii Sucursalei Italia au la dispozitie intreaga oferta a Bancii Transilvania: depozite, credite, BT24 Internet Banking si Mobile Banking, carduri, transferuri de bani, serviciul SMS Alert, Direct Debit, posibilitatea achitarii facturilor pentru furnizorii din Romania etc. In plus, pentru primii sai clienti, oferta BT cuprinde, pana la finalul lunii martie a.c., trei pachete de produse gratuite. Adresa unitatii BT este Via Baldo degli Ubaldi nr.184 B, iar programul este de luni pana vineri, intre orele 8.00 si 16.30, iar sambata, intre 8.30 si 11.30, se mai arata in comunicatul bancii.