www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Cat de sigure sunt bancile in care depunem banii? Astazi, Banca Comerciala Feroviara: banca are pierderi, dar solvabilitatea este peste medie: 14,98%

Autor: Bancherul.ro
2014-01-02 22:50

“Ce incredere putem avea, noi, deponentii, adica cei care ne depunem bani in banci, in bancile mici sau cele mai mari, care afiseaza dobanzi mult mai mari fata de media bancara? Care este solvabilitatea acestora? Ne puteti prezenta care este situatia acestora, pentru ca multe nu afiseaza public, pe site-uri, indicatori esentiali despre banca, precum situatia pierderilor/castigurilor?” ne-au scris mai multi cititori.


Acesta este motivul pentru care initiem o serie de articole care-si propun sa releve situatia financiara a bancilor mici si a celor mai putin transparente, date la care deponentii si publicul larg nu au acces.


Incepem cu Banca Comerciala Feroviara, care nu publica pe site-ul propriu informatii despre indicatorii sai financiari, insa dupa cum ne-au spus reprezentantii bancii, acestea urmeaza a fi afisate din acest an. Va fi, asadar, un an al transparentei.


Pana atunci, banca ne-a pus la dispozitie cateva informatii esentiale pentru a ne face o imagine despre soliditatea acesteia.


Banca lui Valer Blidar


Banca Comerciala Feroviara este controlata de omul de afaceri aradean Valer Blidar, care detine direct 39,5% din actiunile bancii, restul fiind in proprietatea firmelor controlate de acesta, Astra Vagoane Calatori (26%) si Tristar SRL (25%), iar Atelierele Grivita Bucureti are 9,5% din actiunile bancii.


Banca a primit avizul de functionare de la BNR in august 2009 si a devenit operationala in noiembrie 2009. Dupa 4 ani de functionare, banca detine o retea de 15 unitati teritoriale in 11 orase din tara: (Arad, Baia Mare, Bucuresti, Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Oradea, Sibiu, Targu Mures si Timisoara).


Se adreseaza cu preponderenta firmelor


Daca initial banca avea in vedere sa se adreseze in mod egal atat clientilor persoane fizice cat si companiilor, din 2011 si-a schimbat strategia, astfel incat firmele sa detina o pondere de 80% in portofoliul de clienti. Motivele orientarii spre clientii companii au fost urmatoarele: dinamica mai rapida de crestere a acestui sector, cu o cerere in crestere pentru capital circulant din partea IMM-urilor si microintreprinderilor, precum si corelarea mai stransa cu structura patrimoniala si operationala a bancii.


Banca precizeaza ca incepand cu 2012 a inregistrat o crestere constanta a volumului de resurse atrase si credite acordate. Astfel, in acest moment banca are atrase de la clienti depozite de circa 385 milioane lei, in crestere cu 40% fata de anul precedent si cu 174% fata de 2011.


In acelasi timp, volumul de credite acordate se ridica la 280 milioane lei, in crestere cu 39% fata de 2012 si cu 344% fata de 2011, raportul credite/depozite fiind de doar 68%, fata de o medie de 110% a sistemului bancar.


Banca are pierderi


Banca Feroviara nu este insa profitabila, banca inregistrand pierderi si dupa 4 ani de activitate. La finalul lunii septembrie din acest an, banca inregistra o pierdere de 7,8 milioane lei, dupa un rezultat negativ de 20,4 milioane lei in 2012 si 17 milioane in 2011.


Banca apreciaza ca pierderile sunt firesti, fiind in perioada de inceput a activitatii si cauzate de “eforturile investitionale semnificative si a cheltuielilor fixe asociate. Pe masura dezvoltarii activitatii, pierderile inregistreaza un trend descendent, investitorii previzionand ca la sfarsitul primului trimestru din 2014 sa fie indeplinite conditiile pentru trecerea pe profit”.


Banca ar fi urmat sa treaca pe profit inca din aceasta toamna, dupa cum a declarat presei Blidar, ceea ce inseamna ca banca a incheiat si anul 2013 cu un bilant negativ.


Solvabilitatea este peste media sistemului bancar


La sfarsitul lui septembrie 2013, Banca Feroviara avea un capital social de 97,4 milioane lei, indicatorul de solvabilitate fiind de 14,98%, cu mult peste cel minim de 10% impus de BNR mai multor banci.


Banca mai mentioneaza ca “in contextul imbunatatirii rezultatelor financiare, banca a realizat in primul semestru din 2013 un volum al veniturilor nete din dobanzi (diferenta dintre dobanzile platile pentru depozite si cele incasate pentru credite) triplu fata de nivelul anului 2011. Venitul net din comisioane inregistreaza o crestere constanta, in concordanta cu evolutia portofoliului de credite si a marjei de intermediere.


Prima de risc foarte scazuta a bancii (rata de credite neperformante – 1%) contribuie semnificativ la inregistrarea unei marje consistente de intermediere si a unui venit din comisioane in crestere, asigurand premizele pentru obtinerea rezultatelor financiare propuse”.