www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca lui Umbrarescu si Burduja nu a reusit sa atraga si alti investitori, astfel ca pleaca la drum cu un capital minim necesar de 8 milioane euro

Autor: Bancherul.ro
2013-12-28 20:41

Marinel Burduja (foto), fostul vicepresedinte al Raiffeisen Bank si artizanul noii banci a lui Dorinel Umbrarescu, Banca Romana de Credite si Investitii (BRCI), fosta ATE Bank, cumparata de la Piraeus Bank cu 10 milioane de euro, nu a reusit sa atraga si alti investitori, cum si-a propus, astfel ca pleaca la drum cu un capital social minim impus de BNR, in jurul a 8 milioane de euro (37 milioane lei).


Conform Normei BNR nr.16 din 2 septembrie 2002 privind capitalul minim al băncilor şi al sucursalelor băncilor străine, "limita minimă a capitalului social şi cea a fondurilor proprii ale unei bănci se stabilesc la 370 miliarde lei vechi (37 milioane RON)".


Burduja a declarat pentru Bancherul.ro, in aceasta primavara, dupa preluarea unei parti din ATE Bank, ca succesul noii banci depinde intr-o mare masura de capacitatea acesteia de a atrage si alti investitori romani, astfel incat sa dispuna de un capital suficient de mare necesar investitiilor si dezvoltarii afacerilor bancii.


Capitalul initial avansat de Burduja era de 50-60 de milioane de euro, adica dublul capitalului minim necesar pentru functionarea unei banci, dar iata ca nici macar aceasta suma nu a putut fi stransa, ci doar minimul legal de 37 milioane lei, impartit in 185 de milioane de actiuni cu o valoare nominala de 0,2 lei fiecare.


Dorinel Umbrarescu, patronul firmelor de constructii Spedition UMB si Tehnostrade, implicate in principal in constructia de drumuri si autostrazi, detine 93% din actiunile noii banci, actionari minoritari fiind Uniunea Nationala a Cooperatiei Mestesugaresti, UCECOM, cu aproape 4% din actiuni, alte persoane fizice cu 2% si persoane juridice, cu mai putin de 1% din capital.


Firmele lui Umbrarescu au pierdut in aceasta luna importantul contract pentru constructia autostrazii Comarnic-Brasov, adjudecat la licitatie de catre consortiul Vinci (Franta) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia).


AGA pentru aprobarea conducerii si a noului nume


In data de 7 februarie 2014, actionarii noii banci au fost convocati in cadrul unei Adunari Generale (AGOA) pentru a aproba schimbarea numelui ATE Bank in Banca Romana pentru Credit si Investitii si a coducerii bancii, in sistem dualist, cu un directorat si un consiliu de supraveghere.


Noua conducere a bancii a fost aprobata de BNR, presedintele acesteia fiind Marinel Burduja, fost vicepresedinte corporate la Raiffeisen Bank.


Din echipa de conducere mai fac parte, in calitate de vicepresedinti, Alina Pascu, anterior la ATE Bank, care va fi sefa pe retail, Dorin Badea, fostul sef al trezoreriei UniCredit, care va conduce la noua banca tot departamentul de trezorerie, Gabriel Arsene, fost director corporate la Raiffeisen Bank, responsabil de clientii companii, si Andrei Popovici, fost partener la McKinsey, pe partea de operatiuni si IT.


Noua banca va avea si un Consiliu de Supraveghere, condus de Roxana Moldovan, fost vicepresedinte la RBS Romania, din care mai fac parte Stefan Nanu, directorul trezoreriei statului si Valentina Siclovan, fost secretar de stat in Ministerul Finantelor.


Omul de afaceri Dorinel Umbrarescu a incheiat in luna aprilie un acord pentru preluarea ATE Bank Romania de la Piraeus Bank, in schimbul a 10,3 milioane de euro, cu conditia ca cea mai mare parte a activelor ATE Bank sa fie transferata la Piraeus, noua banca urmand a prelua o mica parte din unitati si angajatii din acestea, precum si o parte din depozitele ATE Bank. 


Conform planului de divizare a fostei ATE Bank, aproximativ 11.000 de clienti ATE Bank Romania, persoane fizice si juridice, au intrat de la 1 decembrie in portofoliul Piraeus Bank Romania, a anuntat banca


Alti aproape 7000 de clienti vor ramane in portofoliul ATE Bank Romania si vor continua relatia contractuala cu aceasta institutie.


Clientii ramasi de la fosta ATE Bank vor putea sa foloseasca in continuare serviciile bancii


Conform informatiilor prezentate de noua ATE Bank pe site-ul bancii, majoritatea celor 7.000 de clienti ai sai detin depozite, volumul de credite fiind foarte redus, in conditiile in care raportul credite acordate/depozite atrase este de doar 10,5%, de 10 ori mai mic decat media sistemului bancar, care este de peste 111%. De asemenea, rata creditelor neperformante este 0%, in timp ce indicatorul de solvabilitate se ridica la aproape 42%, fata de o medie de 13,9% a sistemului bancar in septembrie 2013.


Banca mai precizeaza ca si dupa schimbarea denumirii va continua sa furnizeze clientilor serviciile uzuale ca si pana acum, conturile vor fi in continuare operationale si nu vor fi schimbate codurile IBAN.