Firmele romanesti spun ca cea mai mare problema a lor este nivelul ridicat al fiscalitatii, reiese dintr-un sondaj privind accesul la finanţare al companiilor nefinanciare din România şi capacitatea
acestora de a face faţă unor condiţii financiare nefavorabile (FCNEF) realizat de BNR pentru perioada aprilie-septembrie 2013 (vezi sondajul in Fisiere).
Astfel, 81% dintre IMM-urile chestionate de BNR au declarat ca cea mai presanta problema este nivelul ridicat al fiscalitatii, urmat de concurenta (47%), lipsa cererii (45%), costurile (40%), disciplina de plata (39%), reglementarile (29%), forta de munca (25%).
Accesul la finantare este o problema presanta doar de 20% dintre IMM-urile chestionate, alaturi de procesul de insolventa (19%), cele doua probleme fiind, asadar, cele mai putin presante pentru firme.
Comparativ, sondajul realizat printre firmele din zona euro de catre Banca Centrala Europeana) releva ca cea mai presanta problema a firmelor europene a fost lipsa cererii (24%), urmata de accesul la finantare (16%). Sondajul BCE se sincronizeaza cu cel al BNR in privinta nivelului ridicat al fiscalitatii ca principala problema a firmelor romanesti (65%), fiind urmata de disciplina de plata (40%) si concurenta (34%).
Doar 35% dintre firmele romanesti au credite in derulare
Faptul ca accesul la finantare a firmelor este o problema putin presanta printre firmele romanesti este o consecinta a numarului redus de firme care detin credite bancare: 65% dintre firmele chestionate de BNR au declarat ca nu au credite in derulare. Mai mult, 62% dintre companii spun ca nici nu intentioneaza pe viitor sa acceseze credite de la banci si IFN-uri.
Pentru restul celor care detin credite, prelungirea facilitatilor de finantare este o problema pentru 30% dintre ele.
Firmele declară că cele mai importante surse de finanțare sunt cele interne, sub forma
Reinvestirii profitului sau vânzării de active din patrimoniul firmei sau sub forma Creditelor de
la acționari sau a majorărilor de capital, mai arata sondajul BNR.
Se remarcă și apelul relativ însemnat al firmelor la creditul comercial și la finanţarea de la bănci (21 la sută dintre respondenți au indicat că folosesc cel puțin un produs bancar de creditare).
Utilizarea de credite având garanția fondurilor de garantare a creditelor a fost indicată ca soluție de finanțare într-un număr relativ redus de cazuri (3 la sută dintre respondenți), ceea ce poate sugera potențialul acestor fonduri în vederea relansării sustenabile a creditării. În special firmele din agricultură au apelat la sprijinul fondurilor de garantare a creditelor pentru finanțarea activității.