www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Romanii cu carnete CEC pentru Dacia transferate la BRD ar putea fi despăgubiți mai repede

Autor: Bancherul.ro
2013-12-11 20:34

Românii care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme Dacia și care după Revoluție i-au transferat la BRD ar putea fi despăgubiți în scurt timp, susține deputatul PSD Ana Birchall.


"Mă bucură decizia Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților de a da un raport de adoptare proiectului de lege care instituie despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990 și și-au transferat aceste depozite la BRD — Groupe Société Générale în anul 1991 în vederea achiziționării de autoturisme Dacia', a precizat Birchall într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.


Deputatul PSD mai spune că numeroasele solicitări pe care le-a primit de la românii care au depus depozite la CEC, înainte de 1989, pentru achiziționarea unui autoturism au determinat-o să adreseze o întrebare pe acest subiect Ministerului Finanțelor Publice.


"Mă bucur că, acum, Ministerul de Finanțe și Parlamentul, prin Comisia de buget, finanțe și bănci și Comisia juridică, lucrează împreună pentru rezolvarea acestei nedreptăți care persistă deja de prea mulți ani", a spus deputatul PSD Ana Birchall.


Ea a mai precizat că susține soluțiile legislative care vor permite românilor care au fost nedreptățiți timp de peste 20 de ani să își recupereze banii pierduți.


"Îmi exprim speranța că propunerea legislativă va fi adoptată în cel mai scurt timp și de Camera Deputaților. Sunt sigură că lunga așteptare a celor care merită aceste despăgubiri se va sfârși în curând, odată cu adoptarea și promulgarea acestei legi", a concluzionat Ana Birchall.