www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



2013 este un an bun pentru Piraeus Bank Romania, banca inregistrand un profit brut de 3,64 milioane euro, spune seful bancii, Catalin Parvu

Autor: Bancherul.ro
2013-11-29 16:17

"2013 este un an bun pentru Piraeus Bank Romania. La sfarsitul lunii septembrie 2013, banca a inregistrat un profit inainte de impozitare de 3,64 milioane EUR, marcand un rezultat pozitiv fata de aceeasi perioada a anului trecut", spune Catalin Parvu (foto), Director General Executiv, Piraeus Bank Romania, citat intr-un comunicat al bancii.


Iata ce mai spune Catalin Parvu:


"Si ceilalti indicatori ai bancii prezinta progrese semnificative: la sfarsitul lunii septembrie 2013, depozitele bancii au realizat o crestere de 20% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, pana la 955 mil eur, in timp ce rata de solvabilitate se afla la un nivel de 16.6%, superior mediei sistemului bancar romanesc.


Activele bancii au inregistrat o crestere de 2% fata de septembrie 2012, ajungand la 1,813 miliarde EUR. Volumul total al creditelor a cunoscut in aceeasi perioada un avans modest, de 1%, pana la aproximativ 1,357 miliarde EUR.


Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, cu efecte pozitive asupra business-ului din Romania, este majorarea capitalului Piraeus Bank Group cu 8,429 miliarde de euro.


Ca urmare a acestei operatiuni, banca mama dispune de un capital de 9.7 miliarde de euro, suma ce o plaseaza pe locul 30 in ierarhia celor mai bine capitalizate banci din Uniunea Europeana.


Piraeus Bank Group a devenit cea mai mare banca sistemica din Grecia, pastrandu-si caracterul privat.”