www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Radu Ghetea, presedintele CEC Bank, si vicepremierul Daniel Chitoiu, audiati la Parlament in cazul creditului acordat Ioanei Basescu

Autor: Bancherul.ro
2013-11-19 15:17

Vicepremierul Daniel Chiţoiu şi preşedintele CEC, Radu Gheţea (foto), vor fi audiaţi de senatorii din subcomisia privind activitatea managerială a CEC pe 9 decembrie, au decis marţi senatorii Comisiei de buget-finanţe, în cadrul căreia funcţionează acest for, potrivit Agerpres.

Propunerea a aparţinut preşedintelui Comisiei, Cosmin Nicula, care a argumentat că aceste audieri ţin cont de calendarul votat luni de Birourile reunite ale Parlamentului privind dezbaterea bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale.

Astfel, Cosmin Nicula a propus ca activitatea subcomisiei speciale pentru CEC să se desfăşoare în perioada 9 - 12 decembrie, iar în prima zi să fie audiaţi vicepremierul Chiţoiu şi directorul CEC.

Pe 10 decembrie vor fi audiaţi prim-vicepreşedintele CEC, Andrei Stamatian, şi membrii Consiliului de Administraţie al instituţiei.

"În perioada 10 - 12 decembrie, dacă constatăm că va fi necesar, vom face invitaţii cu respectarea art. 76 din Regulamentul Senatului şi pentru alte persoane din cadrul CEC, inclusiv directori de sucursale din ţară", a adăugat Nicula.

Senatorul Iulian Dumitrescu (PNL) a adăugat că ar dori să fie audiat şi Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de supraveghere şi control a BNR.

Prima şedinţă a acestei subcomisii care a primit luni undă verde de la plenul Camerei superioare a Parlamentului a avut loc marţi, în absenţa senatorilor PDL.