Ioana Băsescu, fiica președintelui Traian Băsescu, a dat publicității vineri contractul încheiat cu CEC Bank, contractul de cumpărare a terenurilor de 290 de hectare din comuna Nana, județul Călărași, precum și contractul de ipotecă imobiliară.
Ioana Băsescu a depus cererea acordare a creditului pentru achiziţionarea terenului de la Nana în data de 30 august 2013, aceasta fiindu-i aprobată în 6 septembrie, iar în 9 septembrie a semnat contractul de creditare, având de achitat o rată lunară de 30.206 lei până în august 2043.
Contractul de credit se referă la "credit pentru investiţii imobiliare" pe o perioadă de 30 de ani şi menţionează că aportul propriu al Ioanei Băsescu este 21,30% din valoarea de achiziţie.
Potrivit documentelor, creditul la CEC Bank, în valoare de 4.600.000 de lei, este acordat pe o perioadă de 30 de ani iar rata lunară se ridică la suma de 30.266,51 lei, cu o rată anuală a dobânzii variabilă — 1,90% marja fixă plus ROBOR (4,63% la 1 iulie 2013).
Potrivit contractului, Ioana Băsescu a achitat un avans de 278.337,45 euro, echivalentul în lei, adică 21,30% din valoarea de achiziție a terenului.
Prima rată a fost achitată în luna septembrie.
Din documentele date publicității de fiica președintelui reiese și că suma împrumutată de la CEC Bank a fost garantată cu terenul achiziționat.
Prin contractul de ipotecă, datat 9 septembrie, garantul Ioana Băsescu consimte la constituirea şi intabularea unei ipoteci imobiliare de grad I în favoarea băncii, pentru valoarea de 4.600.000 de lei şi dobânzi, dobânzi penalizatoare, costuri şi speze aferente.
Terenul a fost evaluat la 7.215.390 de lei, cu 23% mai mult decât suma pentru care a fost cumpărat. Valoarea totală evaluată a garanţiilor reale imobiliare este de 7.215.390 lei din care banca acceptă în garanţie 5.050.773 lei.
Ioana Băsescu a achiziționat mai multe parcele de teren, de mărimi diferite, cu o suprafață totală de 290,41 de hectare în comuna Nana, județul Călărași, de la firma SC Berfige SRL, cu sediul în București, reprezentată de Bertola Fioravante, cetăţean italian cu domiciliul în Monaco, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, în luna septembrie a acestui an.
Istoricul parcelelor de teren cumpărate este trecut în contractul de vânzare-cumpărare.
Contractul stipulează că prețul de vânzare a fost de 5.844.864,25 lei.
Suma totală achitată de Ioana Băsescu până la finalul contractului cu CEC Bank va fi de 10.896.378,24 lei.