Curs valutar: leul isi continua aprecierea, datorita dobanzilor mari |
Autor: Bancherul.ro 2008-10-21 08:38 |
|
Moneda naţională şi-a continuat şi luni după-amiază tendinţa de apreciere în faţa euro, în contrast cu tendinţa regională, ajungând la cotaţii apropiate de 3,63 lei/euro, ca urmare a dobânzilor mari din piaţa monetară, care fac atractiv leul în acest moment.
Leul a început şedinţa în apropiere de 3,66 lei/euro şi, după o depreciere până în jur de 3,69 lei/euro, a reintrat pe o tendinţă de întărire în cursul după-amiezii. La ora 17:10, euro era cotat cu 3,6290-3,6390 lei.
"Dobânzile rămân mari şi este interesant să vinzi valută şi să stai pe leu. Sunt în continuare active şi poziţii speculative", a comentat Florin Bota, dealer al Băncii Transilvania, pentru NewsIn.
La cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României (BNR), leul a câştigat luni aproape 7 bani (1,77%) în faţa euro, până la 3,6691 lei/euro, iar faţă de dolarul american, moneda naţională s-a întărit cu aproape 6 bani (2,09%), până la 2,7213 lei/dolar,
Pe pieţele din regiune, forintul a pierdut teren de la 265,5 unităţi/euro până la 268,7 unităţi/euro la sfârşitul după-amiezii, iar zlotul a urmat aceeaşi tendinţă, depreciindu-se de la 3,548 zloţi/euro în debutul şedinţei până la 3,583 unităţi/euro.
Pe pieţele internaţionale, moneda americană a revenit pe o tendinţă de întărire după o depreciere în prima parte a zilei, fiind cotată cu 1,3359 dolari/euro în jurul orei 17:10, ora României.
Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 15,99% pe an, sub cel de 19,00% pe an din şedinţa anterioară, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a sărit la 56,05% pe an, de la 46,13% pe an, cât era vineri.
Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight s-au menţinut sus luni, la 20-50% pe an, nivel mult peste cel al dobânzii de politică monetară, de 10,25%, pe fondul cererii mari de lei din piaţă.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a comentat luni situaţia din piaţa monetară, într-un briefing de presă, menţionând că tensiunile apărute la sfârşitul săptămânii trecute, reflectate şi în creşterea puternică a dobânzilor, sunt disfuncţionalităţi temporare care nu necesită crearea de facilităţi speciale de către BNR.
"În cursul săptămânii trecute s-au calmat lucrurile pe piaţa valutară şi s-au mutat tensiunile pe piaţa monetară. Este, însă, un atac eşuat asupra leului. S-au format poziţii lungi pe leu, finanţate de regulă prin operaţiuni de tip swap şi, când nu s-au mai putut finanţa, s-au prăbuşit. Ca orice prăbuşire, scoate fum, iar fumul s-a văzut în piaţa monetară", a declarat Isărescu.
|
|