www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Volksbank castiga irevocabil un proces prin care comisionul de risc este considerat legal, parte a costului creditului, si nu o clauza abuziva, cum au decis alte instante

Autor: Bancherul.ro
2013-11-04 16:36

Dupa o serie de procese prin care clientii Volksbank au obtinut, de la diverse instante, eliminarea definitiva din contractele de credit a comisionului de risc, considerat o clauza abuziva, zilele trecute banca a castigat irevocabil un proces cu un client la Tribunalul Bucuresti, judecatorii hotarand ca respectivul comision este legal iar banca poate sa-l perceapa in continuare, ca parte a costului total al imprumutului.

Clientul Volksbank a castigat initial, la prima instanta, Judecatoria Sectorului 2, care a constatat ca respectivul comision de risc este abuziv, astfel ca a dispus eliminarea acestuia din contractul de credit si a obligat banca sa-i restituie clientului contravaloarea comisionului perceput de la obtinerea creditului in 2008 si pana acum, adica in jur de 20.000 de franci elvetieni.

Decizia Judecatoriei 2 nu a fost definitiva, insa putea fi pusa in executare, astfel incat clientul sa primeasca cei 20.000 de franci, ceea ce s-a si intamplat, la solicitarea clientului: banca s-a conformat si a virat in contul acestuia contravaloarea comisionului de risc.

Acum insa, odata cu decizia irevocabila a Tribunalului Bucuresti, clientul trebuie sa dea inapoi cei 20.000 de franci elvetieni, plus contravaloarea comisionului din perioada scursa dintre decizia Judecatoriei si cea definintiva, a Tribunalului.

Volksbank a mai castigat recent un proces pe tema comisionului de risc, la Curtea de Apel Bucuresti, dupa ce-l pierduse in prima instanta, la Tribunalul Bucuresti. (Vezi detalii aici)

Care au fost argumentele Volksbank:


Bancile pot percepe comisioane, daca acestea sunt stipulate clar in contract


Banca a adus ca argument principiile reflectate în reglementarile bancare specifice (al caror obiectiv este sa asigure desfasurarea unei activitati bancare prudente si sanatoase), potrivit carora:


- costul riscului trebuie sa fie luat în considerare si reflectat în mod corespunzator în pretul produselor oferite de catre banci clientilor lor;


- documentele contractuale trebuie redactate în asa fel încât sa permita clientilor sa înteleaga prestatiile la care se obliga potrivit contractului încheiat;


- bancile pot pretinde clientilor lor dobânzi, penalitati, comisioane, ori alte costuri si speze bancare, daca plata acestora este stipulata în contractele semnate.


Banca isi asuma riscuri, chiar si in cazul creditelor garantate cu ipoteca. Dovada: provizioanele constituite pentru creditele neperformante


Banca a mai invocat realitatea ca desi creditele sunt garantate (cu ipoteci, gajuri sau alte garantii), aceasta nu înseamna ca banca nu îsi asuma riscuri prin acordarea fiecaruia dintre aceste credite. Dimpotriva, asumarea riscurilor este confirmata de însusi faptul ca:


- banca are obligatia, conform legii, sa constituie provizioane pentru partea din fiecare credit neacoperita de garantii, modul de determinare a acestor provizioane fiind bine reglementat si supravegheat din punct de vedere prudential;


- din cauza conditiilor de piata, pretul obtinut de banca din vânzarea garantiilor în cadrul procedurilor de executare silita a creditelor neperformante nu acoperã integral creanta bãncii


Comisionul de risc a fost prevazut clar ca facand parte din costul creditului iar clientii au inteles acest lucru, dovada ca l-au platit mai multi ani


In apararea sa, banca a reiterat si caracteristicile produselor de creditare, inclusiv modul în care banca a structurat pretul produselor sale de creditare vândute în perioada 2006 - 2008 ca fiind format, în principal, din rata de dobândã si comisionul de risc, în vreme ce acest comision de risc:


    - a fost prevazut în mod expres si transparent în contractele semnate de catre clienti, ca reprezentând un cost de X% datorat bãncii de catre client pentru punerea la dispozitie a creditului, aplicabil la soldul creditului, platibil lunar pe întreaga durata a creditului;


    - a fost prezentat în mod distinct în graficele de rambursare semnate de catre clienti si a fost inclus în DAE înca de la data semnarii fiecarui contract;


    - a fost platit de catre clienti pe parcursul mai multor ani în conformitate cu prevederile contractuale, acestia demostrând astfel, dincolo de orice dubiu, ca au înteles întinderea obligatiilor pe care si le-au asumat.


Costul total al creditului a fost si inca este printre cele mai mici de pe piata

Banca a mai precizat in fata judectorilor ca valoarea costului total al creditului (incluzând comisionul de risc) a fost si înca este una dintre cele mai scazute de pe piata. Tocmai acest pret scazut (incluzând comisionul de risc) al produselor a fãcut ca produsele bancii sa fi fost atât de atractive pentru clienti.


De exemplu, in cazul unui credit imobiliar in CHF acordat de Volksbank, costul total exprimat prin DAE, care include dobanda si comisionul de risc, era in medie in jur de 5,7% in 2007 si de 6,9% in 2008.


Prin eliminarea comisionului de risc, DAE ar scadea spre 4,3%. Asa se explica interesul avocatilor si clientilor in a demoniza comisionul de risc, dupa cum am mai scris aici.


Avem nevoie de o practica unitara

Recentele decizii judecatoresti in cazul Volksbank, dar si in alte cazuri, confirma articolele publicate recent de Bancherul.ro, precum si opiniile exprimate de reprezentantii BNR, care arata ca exista decizii contradictorii ale instantelor de judecata in aceleasi cazuri, motiv pentru care trebuie gasita o solutie pentru o practica unitara.

Solutie pe care autoritatile vor sa o stabileasca prin infiintarea unui tribunal specializat pentru aceste cazuri, conform noii legislatii adoptate recent.