Finantarile acordate de băncile occidentale subsidiarelor din Europa Centrală si de Sud Est (CESEE), cu exceptia Rusiei si Turciei au continuat să scadă pentru al optulea trimestru consecutiv in trimestrul 2 din 2013, dar intr-un ritm moderat, arata analiza „CESEE Deleveraging and Credit Monitor” publicata astazi de Vienna Initiative.
Dupa cum se vede din grafic, retragerea finantarilor bancilor-mama pentru subsidiarele romanesti aproape s-au oprit in trimestrul 2, dupa ce au ajuns la 2% din PIB in ultimul trimestru din 2012 si in primele trei luni ale acestui an.
In schimb, in tari precum Croatia, Letonia si Slovenia se observa o crestere considerabila a expunerilor bancilor straine si in trimestrul 2, in timp ce in Ungaria si Polonia volumul finantarilor a crescut.
Conform raportului, bancile-mama s-au dovedit pana acum rezistente la turbulentele care s-au manifestat pe pietele financiare in perspectiva reducerii programului de stimulente al Fed-ului american (tapering).
Cu toate acestea, situatia s-ar putea schimba odata cu apropierea termenului de schimbare a politicii monetare neconventionale din Statele Unite, avertizeaza raportul.
Incertitudinile sunt sporite de masurile luate de autoritatile europene privind revizuirea calitatii activelor bancare si testele de stres care vor incepe in noiembrie si se vor derula pe parcursul anului viitor.
Pe de alta parte, arata raportul, cresterea creditelor acordate sectorului privat a rămas slabă în regiune, cu exceptia tărilor CSI si Turciei. Atat factorii de natura ofertei cat si cererii sunt deopotriva responsabili de aceasta tendinta, dar primii ar putea deveni mai problematici in conditiile in care cererea de credite pare a-si reveni mai repede decât conditiile de creditare, dupa cum arata ultimul studiu de crediare a Initiativei Viena.
Creditele neperformante ridicate si incertitudinile legate de reglementare sunt principalii factori de
constrângere pe partea ofertei. Chiar dacă cele doua probleme sunt in curs de rezolvare, o provocare mai importanta ramane finantarea unei reveniri semnificative a creditarii, in contextul in care bancile sunt angajate acum intr-o strategie de finantare bazata mai mult pe sursele locale iar pietele de capital locale au o adâncime mica.
Băncile occidentale rămân angajate în regiune, potrivit sondajului, dar devin mai selective, ceea ce ar putea crea probleme importante pe pietele considerate ca fiind lipsite de potential.