România a exercitat astăzi opţiunea de tragere a sumei de 700 milioane euro din împrumutul de politici de dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii (DPL-DDO) contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în anul 2012, în baza consolidării cadrului macroeconomic şi a îndeplinirii măsurilor de reformă ataşate împrumutului, asociate sectoarelor: energie, sănătate, managementului finanţelor publice şi administrare fiscală, anunta intr-un comunicat Ministerul Finanţelor Publice, prin Ministrul Delegat pentru Buget, Liviu Voinea.
În urma exercitării opţiunii de tragere, din suma totală de 1 miliard euro aferentă împrumutului rămân disponibili în continuare 300 milioane euro. Programul de reformă agreat cu BIRD rămâne în derulare până in anul 2015, conform prevederilor acordului de împrumut, se mai precizeaza in comunicat.