www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Bank Leumi preaproba creditele pentru companii in 24 de ore, iar dobanda este fixa, de 9-10%

Autor: Bancherul.ro
2013-10-03 13:48

Bank Leumi România a dezvoltat un credit destinat companiilor, pentru finanțarea activității curente, ce garantează primirea banilor în cont în maxim 7 zile de la depunerea documentației complete și preaprobarea în 24 de ore, anunta banca intr-un comunicat.


Beneficiind de dobândă fixă, managerii pot gestiona mai bine costurile firmei pentru urmatorul an, fără a fi nevoiți să facă estimări privind evoluția dobânzii de referință.


“Dorim să încurajăm antreprenorii să se dezvolte și îi ajutăm în acest sens cu credite adecvate, cu răspunsuri rapide la cereri, costuri transparente și dobânzi corecte. Dobânda la linia de credit dobână fixă pornește de la 8,95% (și poate crește cu maxim 1 p.p. în funcție de performanța financiară). În plus, companiile găsesc la Leumi consilieri dedicați, care le pot ajuta să identifice soluții optime pentru problemele cu care se confruntă. Dorim să atragem noi clienți în căutare de finanțare, clienți alături de care să dezvoltăm parteneriate de lungă durată și cărora să le oferim întreaga gamă de produse și servicii bancare”, declară Dragoș Alexandru, Director Divizia Comercial, Bank Leumi România.


Linia de credit se acordă în RON pe o perioadă de 12 luni, cu posibilitate de prelungire.