Comisionul de risc perceput de banci pentru credite, alaturi de dobanda, a fost, in mod clar, o dobanda mascata, fara a fi nevoie de explicatii savante de ordin financiar sau juridic. Din simplul motiv ca riscul unui credit nu poate fi stabilit exact, printr-un anumit comision, fiind incorporat in costul total al creditului respectiv, cost care presupune dobanzi si comisioane (de risc, de administrare, gestiune etc).

Care este ponderea comisionului de risc sau a dobanzii in costul total al creditului, ce denumire au comisioanele, de risc sau de administrare, nu ar trebui sa conteze pentru consumator, ci doar costul total al imprumutului. Si asa a si fost, intrucat in perioada 2007-2008, cand au fost acordate majoritatea creditelor, ca si acum, de altfel, oamenii se uita la cat platesc in total, care e rata lunara de plata, rata ce include dobanda si comisioanele.

De altfel, costul total al creditelor acordate de bancile care aveau comisioane de risc la credite, printre care Volksbank, era apropiat de cel al pietei si de multe ori chiar mai mic. Deosebirea era ca unele banci aveau dobanzi mai mari si comisioane mai mici, iar altele, invers.

Insa odata cu problemele create de aplicarea OUG 50/2010, care a impus in contracte doar comisioane cu o anumita denumire, respectiv de administrare, avocatii si clientii bancilor au gasit un bun prilej de a contesta comisioanele de risc, cu scopul de a mai scapa de povara ratelor lunare la credite, majorate din cauza cursului valutar.

Unii judecatori: legea nu impune explicarea motivelor pentru perceperea comisioanelor

Asa considera, de altfel, si unii judecatori, precum cei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care au respins, in dosarul 5093/99/2011, cererea unor clienti ai Volksbank de a se constata caracterul abuziv al comisionului de risc. Asa cum a facut si Curtea de Apel, in sentinta data in dosarul 14302/3/2011, in care se arata ca scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în Convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa. Pentru intimați esențial era să cunoască cuantumul comisionului de risc și dacă acesta era convenabil pentru ei. Legea 193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, într-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor, ori a dobânzilor”.

Alti judecatori: Comisionul de risc nu e justificat pentru ca ricul este asigurat de o garantie si de alte costuri

Exista insa, o serie de decizii care dau dreptate clientilor bancilor in cazul comisionului de risc, judecatorii considerand ca acesta este abuziv intrucat nu ar fi justificat de denumirea sa, iar banca nu a explicat cum anume sunt acoperite riscurile. Ceea ce, fireste, nici nu ar putea-o face, fiind vorba de riscuri.

Iata o astfel de decizie a Judecatoriei Craiova, confirmata de Tribunalul Dolj, in dosarul nr.32388/215/2011 dintre Volksbank si doi clienti, in care banca a fost condamnata pentru faptul ca a perceput abuziv un comision de risc.
Clientii au reclamat ca respectivul comision de risc este perceput nelegal, intrucat in vederea acoperirii tuturor riscurilor bancii, a fot incheiat un contract de garantie mobiliara fara deposedare, fiind cesionata in favoarea bancii si o polita de asigurare a autoturismului adus in garantie. Reclamantii au apreciat ca nu se justifica perceperea acestui comision nici din perspectiva eventualelor intarzieri la plata ratelor, intr-o asemenea situatie fiind perceputa o dobanda penalizatoare.
In plus, s-a mai aratat ca in conventie nu se prevede destinatia finala a sumelor percepute cu titlu de comision de risc, acest comision reprezentand, in realitate, o dobanda mascata.

Judecatorii au mentionat ca Legea 193/2000 privind clauzele abuzive spune ca „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”.

Referitor la clauza privind comisionul de risc din sectiunea „conditii speciale” din conventia de credit, instanta a retinut ca nu s-a facut dovada negocierii directe intre banca si consumatori, fireste, fiind vorba de contracte standard, preformulate.

Totodata, instanta retine si faptul ca, in vederea acoperirii riscurilor bancii, a fost incheiat un contract de garantie reala mobiliara fara deposedare, reclamantii cesionand in favoarea paratei si contractul de asigurare incheiat pentru autoturismul achizitionat, riscurile paratei fiind astfel acoperite integral.

Clauza analizata este abuziva si pentru faptul ca nu se prevede destinatia finala a sumelor incasate pe parcursul derularii conventiei de credit.

Reprezentand o garantie instituita in vederea acoperirii unor riscuri, in conventie se impunea a fi prevazuta restituirea acestei garantii la incheierea contractului, in situatia in care riscul asigurat nu s-a produs pana la finalul contractului.

Totodata, instanta, Judecatoria Craiova, constata ca in conventia de credit sunt prevazute o serie de dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatilor, care creeaza o disproportie vadita intre drepturile si obligatiile asumate de parti.

Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorul, fiind de natura a crea, in detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva.

Instanta a apreciat ca abuzive si a dispus anularea clauzelor privind comisionul de risc si restituirea sumelor incasate de banca cu acest titlu.

Banca protesteaza: comisionul face parte din pretul creditului

Volksbank a facut apel la aceasta decizie, spunand ca respectivul comision de risc nu este o clauza abuziva intrucat aceasta clauza a fost negociata direct cu reclamantul, a fost citita, explicata si insusita de acesta prin semnarea conventiei de credit, fiind convenita de comun acord.

Banca spune ca instanta de fond a retinut in mod eronat ca banca ar fi trebuit sa justifice mai in detaliu clauzele perceperii comisionului de risc, intrucat acesta face parte din pretul contractului, care este format din dobanda si comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.

Tribunalul: Comisionul este abuziv pentru ca motivatia sa nu este detaliata

Instanta de recurs, Tribunalul Dolj, a apreciat ca nu sunt intemeiate criticile bancii referitoare la anularea comisionului de risc, tribunalul constatand ca acesta nu este definit in Conditiile generale ale constractului, astfel ca nici reclamanta la momentul incheierii contractului nici instanta nu poate aprecia asupra legalitatii perceperii acestor comisioane, cat timp motivatia perceperii acestor comisioane nu este detaliata nici in conditiile generale, nici in conditiile speciale ale conventiei, ci aceasta este doar justificata (ulterior incheierii contractului, prin apararile formulate in litigiu) prin durata mare a creditului acordat si eventualele modificari ce ar putea surveni pe parcursul derularii acestuia, modificari tinand de factori externi, iar nu de manifestari de vointa concordante ale partilor contractante.

Contractul de credit bancar nu este un contract aleatoriu in care intinderea sau chiar existenta obligatiei pentru una sau pentru ambele parti nu se cunoaste in momentul incheierii contractului. Doar in contractele aleatorii exista sanse de castig/piedere pentru partile contractante, fiecare parte urmareste sa realizeze un castig si sa evite suportarea unei pierderi. Contractul de credit bancar este, chiar si cand obligatiile debitorului nu sunt indeplinite, un contract cumulativ, intinderea obligatiilor partilor fiind determinata la data incheierii acestuia.

In aceste conditii, in speta este nejustificata stipularea platii unui „comision de risc” care sa-i acopere bancii „riscurile asumate prin punerea creditului la dispozitia clientului”, creditoarea fiind indreptatita sa solicite garantii pentru rambursarea imprumutului si sa refuze incheierea contractului daca acestea sunt insuficiente.

Pe de alta parte, perceperea unei sume (comision de risc) de catre creditor, fara sa ofere in schimb o contraprestatie, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit si reprezinta pentru debitor o obligatie lipsita de cauza.

Astfel, anularea este consecinta retinerii caracterului abuziv al acestor clauze de catre instanta judecatoreasca, abilitata de lege in acest sens: „o protectie eficienta a consumatorului poate fi atinsa numai daca se recunoaste posibilitaea instantei nationale de a verifica din oficiu o asemea clauza” (considerentele 25 si 26 din hotararea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, in hotararea Murciano Quintero, C-240/98, din 27.06.2000).

Cine are dreptate?

Se pune, asadar, intrebarea: cine are dreptate in acest caz? Judecatorii care spun ca un comision de risc nu trebuie explicat, asa cum arata legea, pentru ca se intelege de la sine despre ce este vorba, facand parte din costul creditului, sau judecatorii care afirma ca acest comision este abuziv intrucat nu este justificat de denumirea sa?

Conform noii legi privind clauzele abuzive, ANPC sau alte asociatii ale consumatorilor au dreptul sa ceara unei instante eliminarea din toate contractele a clauzelor stabilite abuzive intr-un singur caz. Dar ce se intampla daca in acelasi caz exista o decizie contradicatorie, care spune ca, de fapt, respectivul comision este legal?