Guvernul nu va amana din nou cele doua articole din legea 193/2000 privind clauzele abuzive care permite ANPC sa ceara unei instante eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele de credit ale bancilor sau din alte tipuri de contracte standard incheiate de catre populatie cu alti furnizori de servicii, precum cele de telefonie, in cazul in care o instanta a decis definitiv, intr-un anumit caz, existenta respectivelor clauze abuzive.
Legea ar urma sa intre in vigoare de la 1 octombrie dupa ce, la finalul anului trecut, a fost amanata pana la 1 iulie, la solicitarea BNR si FMI.
Potrivit Mediafax, Guvernul urma sa aprobe astazi o ordonanta de urgenta care proroga termenul de intrare in vigoare a posibilitatii de denuntare a acestor clauze abuzive, insa ulterior premierul Ponta a declarat ca ordonanta nu s-a adoptat, astfel ca legea se va aplica din 1 octombrie.
Daca legea va intra in vigoare neschimbata, risca sa provoace haos pe piata bancara, in conditiile in care reprezentantii BNR au facut lobby puternic in vederea modificarii actului normativ, nu in sensul apararii bancilor, ci pentru a se clarifica problemele aparute in urma deciziilor discutabile ale instantelor in aceste cauze.
FMI si BNR au cerut amanarea legii intrucat exista decizii contradictorii emise de diferite instante de judecata in aceleasi cauze: in timp ce unele instante au considerat ca o anumita prevedere, precum modul de modificare a dobanzii sau existenta unui comision de risc ar fi abuziva, alte instante au considerat ca aceeasi prevedere este legala.
Pe de alta parte, unii judecatori au decis modificarea dobanzii dintr-un contract de credit, astfel incat aceasta a fost stabilita la 1% sau 2%, in timp ce in unele cazuri dobanda a fost eliminata cu totul, ceea ce inseamna ca daca noua lege s-ar aplica, unele banci nu ar mai trebui sa ceara dobanzi clientilor carora le-au acordat credite, ceea ce nu ar fi firesc.
In aceste conditii, autoritatile au decis ca BNR sa realizeze un studiu de impact al acestei legi asupra bancilor, studiu care inca nu a fost facut public in mod oficial. Presa a relatat insa ca BNR a informat autoritatile ca bancile ar putea avea pierderi importante daca legea se va aplica, insa nu va afecta stabilitatea sistemului bancar.
De asemenea, bancile si BNR au cerut ca aceste procese, dat fiind practica neunitara si implicatiile majore asupra bancilor (reprezentantii BNR spun ca ar putea fi afectata creditarea si pretul imprumuturilor) sa se judece, in ultima instanta, de catre Inalta Curte de Casatie.