Creditele Prima Casa in lei vor avea acelasi succes ca cele in euro, desi dobanda e putin mai mare, apreciaza bancherii si reprezentantul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), institutie prin care se acorda garantiile prin programul sustinut de stat. Deocamdata, ritmul de acordare de credite Prima Casa e mai redus, din cauza trecerii de la creditele in euro la cele in lei, dar si pentru ca noul program in moneda nationala abia a inceput, iar bancile au nevoie de pana la 2 luni pentru a aproba un dosar.
“Deocamdata, ritmul e mai mare la dosarele mai vechi, facute pentru credite in euro, dar care se transforma acum in lei. Desi in prezent dinamica de acordare de noi credite nu e la fel de mare ca in trecut, intrucat programul abia a inceput, cred ca intr-o luna, doua, se va relua la un ritm de 50-60 de dosare pe zi, fata de aproape 70 de dosare pe zi in timpul programului precedent”, a declarat Aurel Saramet (foto), presedintele FNGCIMM, la Conferintele Pietei Financiare Florin Petria.
El mentioneaza ca imprumuturile tip Prima Casa in lei vor fi la fel de atractive ca cele in euro, datorita scaderii dobanzii in moneda nationala, care “intr-un an sau doi vor ajunge la nivelul celei in euro” , dar si pentru ca bancherii vor sa se implice in programul Prima Casa.
"Banci puternice care pana acum nu au participat la program solicita acum sa intre in programul Prima Casa, dovada ca initial si-au facul calculul de rentabilitate mai mult pe risc, nu pe trezorerie", precizeaza Saramet. S-a dovedit insa ca de la startul programului, creditele Prima Casa au o rata de nerambursare foarte mica.
Pe de alta parte, Saramet apreciaza ca programul Prima Casa “si-a trait traiul si si-a mancat malaiul”. “Era timpul pentru o noua formula, pentru a se relua constructia de locuinte noi, pentru ca in actuala schema nu apare nimic nou, se vand tot apartamentele vechi. De aceea, cred ca ar trebui relansata constructia de locuinte, ceea se incearca acum cu ANL, ceea ce e rational”, a adaugat Saramet.
Succesul creditelor Prima Casa in lei este confirmat si de Sorin Mititelu, directorul produselor de retail la BCR. “In ultima luna, ritmul de creditare in programul Prima Casa in lei se aproprie semnificativ de performanta in euro la Prima Casa”, a spus el. Prima Casa a intrat in concurenta nu neaparat cu Prima Casa in valuta, ci mai degraba cu alte tipuri de credite imobiliare, ce devin tot mai atractive din perspectiva preturilor, in contextul reducerii dobanzilor, adauga Mititelu.