Volksbank anunta reducerea dobanzilor la creditele de consum in lei, pentru a incuraja creditarea, noul nivel al ratei fixe pentru aceste tipuri de imprumuturi fiind de 9,75% pe an. Banca a acordat in acest an credite in valoare de peste 83 de milioane de euro, in crestere cu 51% fata de aceeasi perioada a anului precedent.
Comunicatul Volksbank:
Începând din septembrie, banca oferă Creditul cu Economii cu o dobândă de 9,75% pe an, fixă pe toată durata contractului. În plus, Volksbank răsplătește clienții bun-platnici, oferind un bonus lunar de 5% din dobânzile plătite la credit, într-un Cont de Economii deschis la bancă.
“Reducerea dobânzilor la creditele de consum face parte din planul de acțiuni al Volksbank România privind repoziționarea și consolidarea poziției pe piața locală. Planurile de restructurare au fost în mare parte finalizate, oferta băncii a fost deja redesenată și banca finanțează deja economia”, declară Benoit Catel, președintele Volksbank România.
Volksbank mizează în perioada următoare pe creșterea creditului de consum și pe extinderea finanțărilor acordate companiilor.
Vânzările de credite au crescut cu 51%
Volumul finanțărilor acordate de Volksbank România de la începutul anului, depașeste 83 de milioane de euro, în creștere cu 51% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Majoritatea finanțărilor noi s-au îndreptat către sectorul productiv, în linie cu strategia băncii de a deveni bancă universală și de a-și echilibra portofoliul.
Creditele acordate companiilor au însumat 66 de milioane de euro, în creștere cu 36% față de primele opt luni ale lui 2012. Volumul împrumuturilor acordate persoanelor fizice a fost mai mult decât dublu (creștere de 166%). Creditele de nevoi personale fără ipotecă au reprezentat mai mult de 80% din vânzări, astfel că sumele aferente au fost injectate în economie.
În perioada 2005-2008, creșterea băncii pe piața locală a avut la bază acordarea de credite de retail, cu ipotecă. Prin noua strategie, Volksbank își propune să devină o bancă universală, în acest sens fiind necesară echilibrarea portofoliului de credite și creșterea ponderii finanțărilor acordate sectorului productiv.
Fondată în 2000, Volksbank este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 150.000 de clienţi, fiind una dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa locală, cu active de 4.4 miliarde Euro.
Banca are 130 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale ţării. Ca bancă universală, Volksbank oferă astăzi o gamă completă de produse şi servicii, destinate tuturor categoriilor de clienţi: persoane fizice, companii mici şi mijlocii şi corporaţii mari.
Volksbank îşi propune să ofere produse financiare competitive şi consiliere clienţilor săi, acţionând ca un partener de încredere al acestora.