Volksbank România continuă investițiile în extinderea reţelei de sucursale şi deschide o nouă unitate în Dorobanți (București), începând cu data de 20 august 2013, anunta banca intr-un comunicat.
Sucursala Dorobanţi se adresează atât clienţilor persoane fizice, cât şi persoanelor juridice, având ghişee de operaţiuni şi consiliere dedicate acestora. Situată pe Bd. Dorobanți nr. 135-145, noua unitate este deservită de 5 angajaţi şi are are o suprafaţă de 121 metri pătraţi. În prezent, reţeaua de sucursale Volksbank este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.
Până la sfârșitul lui 2013, Volksbank are în plan extinderea rețelei cu încă 8 sucursale, ajungând astfel la un număr de 9 unități noi inaugurate în cursul acestui an. În acelaşi timp, banca vizează și finalizarea lucrărilor de modernizare a întregii reţele de sucursale, investițiile fiind estimate la circa 10 milioane de euro. Noul design reflectă valorile Volksbank şi conferă o imagine standardizată, modernă şi profesională a reţelei de unităţi.
«Volksbank îşi continuă planurile de acoperire teritorială, concentrându-se pe consolidarea reţelei de unităţi şi totodată a poziţiei de piaţă. Analizăm în permanență oportunitățile și căutăm să ne extinderem prezența în zone cu potențial economic, unde gradul de utilizare a serviciilor bancare poate fi îmbunătățit», declară Alina Neagu, Director Direcţia Administrarea Reţelei.
În 2011, Volksbank a demarat un proiect amplu de modernizare a rețelei. În cadrul acestui proiect, a fost implementat un sistem care permite monitorizarea performanțelor la nivel de sucursală, în concordanță cu potențialul pieței. În faza iniţială, proiectul a vizat restructurarea rețelei de unități, cu închiderea sucursalor neviabile, iar în prezent, în cadrul acestui proiect se urmărește expansiunea rețelei, prin valorificarea zonelor cu potențial comercial.
Fondată în anul 2000, Volksbank este o instituţie financiară cu origini austriece, care deserveşte peste 150.000 de clienţi, fiind una dintre cele mai importante 10 bănci de pe piaţa locală, cu active de 4.4 miliarde Euro.
Banca are 130 de sucursale, acoperind cele mai importante arii ale ţării. Ca bancă universală, Volksbank oferă astăzi o gamă completă de produse şi servicii, destinate tuturor categoriilor de clienţi: persoane fizice, companii mici şi mijlocii şi corporaţii mari.
Volksbank îşi propune să ofere produse financiare competitive şi consiliere clienţilor săi, acţionând ca un partener de încredere al acestora.