Banca Nationala a Romaniei (BNR) a hotărât astazi sa reduca rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,5 la sută pe an, de la 5,0 la sută, începând cu data de 6 august 2013, ceea ce reprezinta un nou minim istoric. Scaderea dobanzii cu o jumatate de punct este o surpriza pentru economistii bancilor, care previzionau o politica mai prudenta a bancii centrale si o taiere a dobanzii de doar un sfert de punct. Un analist credite la BRD, Cristiana Barabula, se astepta chiar ca BNR sa mentina neschimbata dobanda, conform unui comunicat al AAFBR.
Alte decizii ale BNR, conform comunicatului de presa:
- Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
- Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 7 august 2013.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, va face declaratii incepand cu ora 15, declaratii prezentate pe larg de Bancherul.ro.