KBC inaspreste conditiile de acordare a creditelor ipotecare in Ungaria |
Autor: Bancherul.ro 2008-10-17 09:07 |
|
Subsidiara din Ungaria a grupului financiar belgian KBC, al treilea jucător de pe piaţă după active, a suspendat acordarea a două tipuri de credite imobiliare, la care avansul solicitat clienţilor era de doar 5%, a anunţat joi banca, potrivit Reuters.
Banca a suspendat cele douăproduse - un credit pentru locuinţe şi unul pentru nevoi personale cu garanţie imobiliară - din 14 octombrie, a precizat banca.
Subsidiara KBC este ultima dintr-o serie de bănci din Ungaria care au înăsprit condiţiile de acordare a creditelor, în contextul crizei financiare mondiale.
Creditele suspendate de KBC erau disponibile în forinţi şi în monede străine, inclusiv franci elveţieni şi euro.
"Monitorizăm în mod continuu evoluţiile din piaţă şi riscurile potenţiale pentru clienţi", a anunţat subsidiara din Ungaria a KBC, K&H.
Banca a precizat că acordă în continuare împrumuturi în conformitate cu procedurile standard, acceptând un nivel al creditului de cel mult 80% din valoarea achiziţiei.
În schimb, Erste Group Bank, al treilea creditor din Europa emergentă, a anunţat că nu înăspreşte deocamdată condiţiile de creditare pe piaţa ungară, dar analizează condiţiile de acordare atât pentru segmentul imobiliar, cât şi pentru companii.
"Cum am fost întotdeauna prudenţi în procedurile de creditare, condiţiile de acordare a împrumuturilor nu au fost înăsprite pe moment. Criteriile de bonitate rămân neschimbate", a anunţat Erste Bank, într-un răspuns la întrebări, citat de Reuters.
Alte bănci cu activitate extinsă în mai multe ţări încep să ia măsuri la scară regională. Astfel, Raiffeisen International a anunţat, joi, că a început să-i îndrepte pe clienţi spre credite în monedă locală în Ungaria, România şi Ucraina şi că rămâne "selectivă" în acordarea de credite în valută companiilor.
Subsidiara Bank Austria a Unicredit, care administrează activităţile grupului în estul şi centrul Europei, a precizat că acordă încă împrumuturi în euro şi franci elveţieni în Ungaria, România şi Croaţia, dar a devenit foarte selectivă şi îi informează pe clienţi asupra eiscurilor.
În acest an, aproape 90% din creditele noi pentru locuinţe au fost acordate în valută în Ungaria, iar analiştii estimează că o limitate a acestui tip de împrumut va încetini puternic activitatea bancară.
Decizia KBC vine după măsuri similare ale altor bănci din Ungaria, printre care subsidiara BayernLB (MKB), Raiffeisen Bank şi Volksbank.
Miercuri, Raiffeisen Bank din Ungaria, subsidiară a Raiffeisen International, a anunţat că a impus restricţii la creditele acordate în monedă străină, după ce Volksbank anunţa că a limitat creditarea în dolari şi în franci elveţieni pe piaţa ungară.
Luni, banca ungară MKB, acţionarul majoritar al MKB Romexterra din România, anunţa că a suspendat acordarea de credite în valută pentru a proteja clienţii de fluctuaţiile valutare.
|
|