www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Romania a solicitat oficial la Consiliul Ecofin incheierea unui nou acord cu FMI. O misiune comuna FMI-CE vine la Bucuresti pentru discutii, in 17 iulie

Autor: Bancherul.ro
2013-07-10 08:09

Romania a solicitat oficial, la Consiliul Ecofin, încheierea unui nou program preventiv împreună cu FMI, anunta Ministerul Finantelor. S-a stabilit că o misiune comună FMI-Comisia Europeană se va deplasa la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române, care vor începe la 17 iulie şi vor continua până la sfârşitul lunii.


COMUNICAT DE PRESĂ Ministerul Finantelor: Reuniunea Consiliului ECOFIN din 9 iulie

Dl. Liviu Voinea (foto), ministrul delegat pentru buget, a participat la reuniunea Consiliului ECOFIN din 9 iulie, la Bruxelles.

Reuniunea a fost prima la care Croaţia a participat în calitate de stat membru al UE. Ministrul Voinea a salutat aderarea la UE a Croaţiei şi a exprimat sprijinul României pentru programul semestrial al Preşedinţiei lituaniene.

De asemenea, ECOFIN a adoptat oficial decizia privind aderarea Letoniei la Zona Euro, ceea ce confirmă atât caracterul deschis al proiectului euro cât şi interesul statelor non-euro de a adera.

La ECOFIN s-a subliniat faptul că 2013 este primul an în care statele membre din zona euro vor trebui să primească acceptul Comisiei Europene pentru proiectele de buget, fapt care atestă întărirea guvernanţei economice în zona euro.

La reuniunea extraordinară a Comitetului Economic şi Financiar, care a avut loc înaintea reuniunii Consiliului Ecofin, statele membre au primit favorabil, în unanimitate, solicitarea României pentru încheierea unui nou program preventiv, împreună cu FMI. S-a stabilit că o misiune comună FMI-Comisia Europeană se va deplasa la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române, care vor începe la 17 iulie şi vor continua până la sfârşitul lunii. Decizia oficială privind programul preventiv urmează a fi luată la ECOFIN în 15 octombrie.

Ministrul Liviu Voinea a avut o serie de discuţii informale cu omologi din state membre, Comisia Europeană şi Preşedintele Comitetului Economic şi Financiar, prilej cu care a exprimat şi aprecierea pentru susţinerea acordată solicitării României.