Bancile romanesti au tinut luna trecuta la BNR depozite in valoare de peste 41 de miliarde de lei, de 4 ori mai mult fata de lunile precedente, pentru care au incasat o dobanda de 2,25% pe an, cu un punct mai mult decat primeau anterior, profitand astfel de decizia bancii centrale luata la inceputul lunii mai de a majora cu un punct, de la 1,25% la 2,25%, rata aferenta facilitatii permanente de depozit, in paralel cu reducerea de la 9,25% la 8,25% a dobanzii pentru facilitatea permanenta de credit. (In prezent, ca efect al reducerii dobanzii de referinta cu 0,25 puncte, si dobanzile la facilitatile de credit si depozit s-au micsorat la 2%, respectiv 8%).

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a explicat atunci ca s-a adoptat aceasta decizie pentru a da un semnal bancilor sa reduca si ele dobanzile la credite, dar fara a le scadea prea mult pe cele la depozite, pentru a nu se descuraja economisirea, necesara pentru acoperirea volumului de imprumuturi.

Numai ca din luna martie bancile nu au mai apelat la niciun credit de urgenta de la BNR si in acelasi timp si-au redus semnificativ volumul de credite obtinute de la banca centrala prin facilitatea de refinantare la termen de 2 saptamani (operatiunile repo), principalul instrument de politica monetara. Volumul acestor imprumuturi a scazut de la o medie zilnica intre 1 si 2 miliarde lei la numai 80 de milioane in mai si aprilie.

Revenirea BNR in pozitia de debitor net al sistemului bancar, incepand din martie 2013, poate avea doua semnificatii cu privire la evolutia pietei bancare: pe de o parte, se pare ca exista suficienta lichiditate pe piata, ce permite bancilor sa pastreze la BNR sume uriase si in acelasi timp sa nu aiba nevoie de imprumuturi.

Excedentul de lichiditate ar trebui sa conduca la reducerea dobanzilor, ceea ce s-a si intamplat, de fapt, in prima parte a acestui an, cand ratele de pe piata interbancara (ROBOR la 3 luni) au coborat de la niveluri de 6% in ianuarie 2013 la sub 4% in luna mai. De atunci insa, dobanzile au crescut iar, pana la peste 4,5% in prezent, ceea ce arata o piata a dobanzilor inca destul de volatila. Si dobanzile la credite au intrat pe o tendinta de scadere, insa mult mai lina si cu o intarziere mult mai mare decat s-ar fi asteptat reprezentantii BNR.

Pe de alta parte, pozitia de debitor net al sistemului bancar impiedica eficienta BNR in a determina scaderea dobanzilor prin intermediul principalului sau instrument de politica monetara, rata de refinantare sau de dobanda de politica monetara, cum este mai bine cunoscut. Daca bancile nu mai au nevoie de credite de la BNR, atunci pot sa-si faca singure piata dobanzilor la credite. Si din cate am vazut in ultimul timp, dobanzile au tendinta sa creasca iar, nu sa scada.  De ce?

Un motiv este faptul ca bancile inca nu sunt dispuse sa reia creditarea la ritmuri ridicate, intrucat economia inca sufera, iar pe de alta parte, ele insele trec inca printr-un proces de restructurare, cu rate ridicate ale creditelor neperformante si potentiale pierderi, ce trebuie compensate prin incasarea de dobanzi mai mari.

Pe de alta parte, nici asteptarile privind inflatia nu sunt „ancorate”, in jargonul BNR, adica lumea nu e sigura ca aceasta va scadea atat de mult cum se asteapta oficialii BNR, avand in vedere problemele economiei si mai ales restructurarea sectorului energetic si perspectivele noului acord cu FMI.

In concluzie, BNR a reusit sa asigure o lichiditate adecvata sistemului bancar, insa a intrat, pe de alta parte, singura in aceasta capcana: in loc ca banii in exces sa mearga in economie, prin credite, ei sunt pastrati tot la BNR, pentru care banca centrala plateste acum si dobanzi cu un punct mai mult decat in trecut.

Se pune intrebarea daca nu cumva BNR ar trebui sa-si schimbe putin abordarea si sa fie mult mai pro-activa pe partea de stimualare a economiei (de exemplu lucrand mai indeaproape cu guvernul pentru stimularea creditarii IMM-urilor) decat jongland tot timpul cu niste dobanzi care se incapataneaza sa scada (si care se pare ca au ajuns deja la niste limite adecvate) si cu o lichiditate ce nu ajunge la firme.