Cazul de ieri in care un client al Raiffeisen Bank din Ploiesti a reclamat furtul de bani si bunuri in valoare de 200.000 de euro dintr-o caseta de valori inchiriata la banca ridica o serie de semne de intrebare cu privire la regimul acestui serviciu furnizat de banca. Cum se inchiriaza o caseta? Cine stie ce se depoziteaza in aceasta? Cine are acces la bunurile din caseta? In fine, poate banca sa fure bunurile dintr-o caseta, asa cum sustine clientul acestuia?
Raspunsul este: nu. Banca nu poate fura bunurile dintr-o caseta, din simplul motiv ca nu poate, efectiv, adica nu o poate deschide singura. O caseta de valori are doua chei: una tinuta de client, alta la banca, asadar nu se poate deschide decat cu ambele chei in acelasi timp. La unele banci, clientul detine cheia de la caseta, iar casierul are cheia de la dulapul in care se afla caseta.
Asadar, atunci cand detinatorul unei casete vine la bana sa depuna sau sa retraga un bun din aceasta, trebuie sa cheme si casierul bancii, care sa-i ofere acces la caseta respectiva.
Dar tot ce face angajatul bancii este sa deschida caseta, nu sa verifice ce depune sau ce retrage clientul din aceasta. Banca nu stie ce bunuri are clientul intr-o caseta si care este valoarea acestora. Banca nu gestioneaza bunurile sau banii depusi intr-o caseta de valori, asadar acestea nu apar in conturile bancii sau in alte registre. Tot ce face banca este sa ofere un serviciu de inchiriere, in schimbul careia primeste un comision, in jurul a 100 de lei lunar, in functie de banca.
Din pacate, in lipsa acestor informatii esentiale sau din rea-vointa, in mass-media apar speculatii si informatii gresite ce pot induce senzatia ca bancherul care deschide caseta cu una dintre cele doua chei ar putea fura respectivii bani.
Iata ce spune o stire de pe site-ul postului de televiziunea Realitatea TV: „Banca, la rândul său, se apără, spunând că procedurile prevăd că doar bărbatul avea cheia şi de ori câte ori ajungea la cutia sa de valori, mergea însoţit de un angajat al băncii, informează Realitatea TV.
"Nu toate băncile aplică această procedură şi ţi-o spun şi din proprie experienţă, pentru că nu toţi angajaţii băncii stau lângă tine în tot timpul cât umbli la cutia ta de valori", a explicat jurnalistul de investigaţii Dan Bucura, acesta explicând şi că au existat cazuri în care persoanele care depuseseră bani în cutiile de valori au reclamat că le dispăruseră bani, pe termen scurt, urmând ca aceştia să apară după reclamaţia la poliţie.”
Jurnalistul citat in stire sugereaza, asadar, ca banii pot disparea din caseta intrucat angajatul bancii nu sta langa client atunci cand acesta umbla in caseta. Dar asa cum am spus, bancherul nu este responsabil de bunurile clientului dintr-o caseta si nici nu trebuie sa stie ce detine acesta acolo, cu alte cuvinte nu are niciun motiv sa stea langa client atunci cand acesta umbla la caseta. Dimpotriva, trebuie sa pastreze confidentialitatea.
De fapt, intrucat doar detinatorul casetei stie ce are el acolo, poate reclama ca i-a disparut orice, dar fara sa poata dovedi acest lucru.
Singura modalitate prin care bunurile dintr-o caseta ar putea fi furate este prin efractie, precum spargerea respectivei casete de catre cineva care a obtinut accesul in respectiva zona. Acest lucru se poate insa verifica, intrucat in zona casetelor exista camere de supraveghere video.
Accesul la casete se face insa, conform procedurilor bancii, doar de catre titularul casetei sau de imputernicitul acestuia, legitimat de catre casierul bancii.
Care este resonsabilitatea bancii
Banca este responsabila, insa, in cazul in care cineva a furat, intr-adevar, continutul unei caste, prin diverse mijloace ilegale, ce s-ar putea descoperi in urma anchetei autoritatilor.
Iata ce prevede noul cod civil cu privire la regimul inchirierii casetelor de valori:
Art. 2.196. Obligatia prestatorului. In executarea contractului de inchiriere a casetei de valori, institutia de credit sau o alta entitate care presteaza in conditiile legii astfel de servicii, denumita prestator, raspunde fata de client pentru asigurarea unei incaperi adecvate si sigure, precum si pentru integritatea casetei. Art. 2.195-2.198
Art. 2.197. Deschiderea casetei de valori. (1) In cazul in care caseta este inchiriata mai multor persoane, oricare dintre acestea poate cere deschiderea casetei, daca nu s-a stipulat altfel prin contract .
(2) In caz de deces al clientului sau al unuia dintre clientii care foloseau aceeasi caseta, prestatorul, odata ce a fost instiintat, nu poate sa consimta la deschiderea casetei decat cu acordul tuturor celor indreptatiti sau, in lipsa, in conditiile stabilite de instanta de judecata .
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplica in mod corespunzator si in cazul incetarii sau reorganizarii persoanei juridice. In acest caz poate solicita deschiderea casetei de valori administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.
Art. 2.198. Deschiderea fortata a casetei de valori. (1) La implinirea termenului prevazut in contract, dupa expirarea unei perioade de 3 luni de la notificarea adresata clientului, prestatorul poate cere instantei de judecata, pe cale de ordonanta presedintiala, autorizarea de a deschide caseta de valori. Notificarea clientului se poate face prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunostinta institutiei de credit .
(2) Deschiderea casetei de valori se face in prezenta unui notar public si, dupa caz, cu respectarea masurilor de prudenta stabilite de instanta.
(3) Instanta de judecata poate, de asemenea, sa dispuna masuri de conservare a obiectelor descoperite, precum si vanzarea acestora in masura necesara acoperirii chiriei si cheltuielilor efectuate de prestator, precum si, daca este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia.