www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BNR a dat startul ciclului de reducere a dobanzilor: a scazut dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte, la 5%

Autor: Bancherul.ro
2013-07-01 12:46

BNR face primul pas in noul ciclu de reducere a dobanzii anuntat de guvernatorul Mugur Isarescu in urma cu doua luni, la precedenta sedinta de politica monetara, cand a cerut imperativ bancilor sa scada, la randul lor, dobanzile la credite, indemn la care bancile nu prea au reactionat: doar BCR, Raiffeisen si Bancpost au anuntat diminuari ale dobanzilor la credite.


BNR anunta ca a scazut dobanda de politica monetara cu 0,25 puncte, la 5% pe an. In consecinta, si dobanda aferenta facilitatii de creditare (Lombard) va cobori la nivelul de 8%, de la 8,25% in prezent, iar rata dobanzii pentru facilitatea de depozit va fi de 2%, fata de 2,25% initial.


Pe de alta parte, BNR a mentinut nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.


BNR mai mentioneaza, in comunicat "gestionarea adecvata a lichiditatii in sistemul bancar".


"BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea graduală a conduitei politicii monetare şi utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi stabilitatea financiară", mai precizeaza BNR.


Comunicatul detaliat si declaratiile guvernatorului vor fi prezentate în cadrul briefingului de presă ce va avea loc la ora 15:00 la sediul BNR.