www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR vinde Primariei Capitalei o cladire monument de pe Lipscani cu 14 mil.euro, pentru amenajarea Pinacotecii Municipiului Bucuresti

Autor: Bancherul.ro
2013-07-01 10:30

Primaria Capitalei va schimba un imobil din Calea Victoriei (foto), cu o cladire monument istoric de pe strada Lipscani, proprietate a BCR, pentru a amenaja Pinacoteca Municipiului Bucuresti si va plati la schimb o diferenta de 5,78 milioane de euro, potrivit unui proiect aprobat in CGMB, citat de presa.

In expunerea de motive a proiectului de hotarare aprobat in Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) se arata ca pentru realizarea programului multianual Pinacoteca Municipiului Bucuresti era necesara identificarea unei cladiri in care sa fie expus patrimoniul de arta al Pinacotecii, care este constituit din 2.546 de lucrari de pictura romaneasca si europeana, 402 lucrari de sculptura, 87 de lucrari de arta decorativa, 2.445 de lucrari de grafica, care in prezent este oferit publicului "in expozitii temporare si in spatii care apartin altor institutii".

Astfel, a fost identificat imobilul din strada Lipscani nr. 18-20, din Sectorul 3, care este o cladire monument istoric din grupa A, proprietate privata a Bancii Comerciale Romane (BCR). Municipalitatea si-a exercitat dreptul de preemptiune asupra imobilului din strada Lipscani si va da la schimb un teren situat in Calea Victoriei nr. 15.

In vederea schimbului a fost facut un raport de evaluare care a stabilit ca valoarea de piata a terenului construit in suprafata de 4.210 metri patrati din Calea Victorie este de 8.147.000 de euro, iar valoarea constructiei, cu terenul aferent, din strada Lipscani nr. 18-20, care are parter, doua etaje si pod, este de 13.933.000 de euro.

Potrivit raportului de evaluare, diferenta dintre cele doua obiective, de 5.786.000 de euro, constituie contravaloare sultei care trebuie achitata atunci cand va fi efectuat schimbul de proprietati.

Pe terenul situat in Calea Victoriei nr. 15, aflat in proprietate municipiului Bucuresti, este o constructie proprietate a SC Bucharest Financial Plazza SRL, imobil ce apartine domeniului privat al Capitalei.

Cladirea din strada Lipscani, acolo unde va fi amenajata Pinacoteca Bucuresti, este contruita intre anii 1910-1913 pentru Societatea Dacia, pe locul unde s-a aflat Biserica lui Ghiorma Banul (a grecilor, n.r.) si Hanul Grecilor. Cladirea a fost restaurata intre anii 1977 si 1983 si se afla la intersectia strazilor Lipscani, Smardan si Stavropoleos.

Pinacoteca Municipiului Bucuresti, din 1984 devenita Sectie de Arta a Muzeului Municipiului Bucuresti, este unul dintre asezamintele de cultura cu traditie din Capitala. Pinacoteca a fost infiintata pe 1 iunie 1933, ca o necesitate de a concentra intr-un singur loc operele de arta (lucrari de pictura, sculptura, grafica si arta decorativa) pe care Capitala le adunase in decursul timpului.