Bursa, din nou in scadere puternica |
Autor: Bancherul.ro 2008-10-16 10:51 |
|
Sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF) se prăbuşeşte cu 11,93% după primele tranzacţii de joi, iar indicele celor mai lichide 25 de acţiuni pierde 8,69%, după ce bursele din Statele Unite au scăzut puternic, pe fondul temerilor legate de recesiune şi a datelor macroeconomice slabe.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 7,62%, până la 3.343,76 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 6,77%, până la 2.532,81 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), s-a prăbuşit cu 11,93%, până la 15.450,92 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, scădea cu 8,92%, ajungând la 7.825,21 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, cădea cu 8,69%, până la 324 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, scădea cu 9,14%, până la 446,45 puncte.
Bursele din Statele Unite s-au prăbuşit în ultima şedinţă, în măsura în care datele slabe din sectorul de vânzări cu amănuntul (retail) au reaprins temerile legate de recesiune şi îngrijorările că eforturile de dezgheţare a pieţei de credit nu vor putea împiedica o recesiune severă.
Mai mult preşedintele băncii centrale americane (Federal Reserve), Ben Bernanke, a admis că turbulenţele de pe pieţele financiare reprezintă o "ameninţare semnificativă" la adresa economiei SUA, a cărei creştere a încetinit deja şi a lăsat să se înţeleagă că banca centrală americană ar putea să mai taie dobânda cheie.
Ca urmare, indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) s-a prăbuşit cu 7,87% în şedinţa de miercuri, până la nivelul de 8.577 puncte. Indicele reprezentativ pentru cele mai mari 500 de companii listate la bursă în Statele Unite (Standard & Poor's 500) a căzut cu 9,03%, până la 907 puncte, iar indicele Nasdaq Composite a pierdut 8,47%, până la 1.628 puncte.
|
|