www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Seful BERD, Sir Suma Chakrabarti, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea ASE Bucuresti

Autor: Bancherul.ro
2013-06-18 12:33

Sir Suma Chakrabarti, noul sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a primit astazi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Studii Economice din Bucuresti.

Decanul facultatii de Economie, Dorel Ailenei, a spus, in Laudatio, ca titlul reprezinta „un omagiu adus activitatii de sustinere a initiativelor de dezvoltare economica la nivel european si mondial. ASE recunoaste  ca  Chakrabarti este un demn continuator al deschiderilor inovatoare realizate de catre laureatii Premiului Nobel pentru Economie, Amartya Sen si Sir William Arthur Lewis. Sir Suma Chakrabarti a demonstrat viabilitatea ideilor teoriei dezvoltarii economice prin initierea si implementarea unor programe si proiecte de anvergura in acest domeniu, in diferite zone ale lumii.

„Sir Suma Chakrabarti este de parere ca, in dezbaterile recente, se observa tendinta de supraevalulare a conflictului dintre austeritate si crestere economica. In opinia sa, guvernele trebuie sa dea dovada de multa intelepciune in felul in care aloca resursele contribuabililor. Sir Suma Chakrabarti a salutat masurile adoptate de unele state est-europene in vedere reducerii dependentei lor de exporturi si de finantarea din Europa Occidentala, indreptandu-se in schimb, spre alte surse, inclusiv spre Asia”, se mai arata in Laudatio.

Nascut in Jalpaiguri, Bengalul de Vest, India, in 1959, Sir Suma Chakrabarti a studiat politica, filosofia si economia la Universitatea din Oxford, continuandu-si studiile cu un master in domeniul dezvoltarii economice la la Universitatea din Sussex.


„O viata in serviciul public”


In discursul sau, intitulat „O viata in serviciul public”, Sir Suma Chakrabarti a mentionat cat de important devine rolul functionarilor publici in noul context politic si economic.


Sir Suma Chakrabarti: „Tata si sotia sunt cadre universitare, adica funcționari publici, în sens mai larg. Mama a fost profesor în zonele defavorizate din Londra, asadar tot funcționar public. Deci, cred ca serviciul public este în sângele meu! Este cu siguranță ceva care îmi dă satisfacție enormă, chiar și atunci când situatia este grea.

Și, pentru că mediul din serviciul public poate deveni dificil, și pentru că unii dintre voi v-ati putea gândi la viitoarele cariere, voi începe prin a sustine ideea carierei in serviciul public și ceea ce poate fi realizat de către funcționarii publici dedicati.

Cu siguranță ca nu veti alege o cariera in serviciul public pentru a deveni bogati si faimosi! Numai în Singapore există o recunoaștere a importanței serviciului public atunci când vine vorba să se plătească salarii care sa rivalizeze cu cele din sectorul privat. Cu siguranta nu este cazul în Marea Britanie, unde pentru o lungă perioadă, salariile au fost mizerabile, în special în administrația centrală. Și singura cale de a deveni cunoscut este atunci când mass-media raportează un eșec al serviciului public.

Deci, recompensa pentru serviciul public este ceva intangibil. Într-adevăr, serviciul public ar trebui să-i atragă doar pe cei care au imboldul de a face ceva ce piețele nu pot sau nu vor sa ofere. Einstein a pus destul de bine: "Doar o viață trăită pentru alții este o viață ce merită traita". Sau cum a spus Gandhi: "Dacă vrei să te descoperi, mai intai pierde-te în a-i ajuta pe altii".