www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



La creditele in valuta pentru companii, bancile fac teste de stres care iau in calcul o depreciere a euro cu 35%

Autor: Bancherul.ro
2013-06-15 11:44

Băncile care dau credite în valută companiilor care nu au venituri în valută efectuează teste de stres cu privire la stabilitatea financiară a acelor companii, care iau în calcul o depreciere a cursului leu-euro de 35% faţă de nivelul cursului actual, conform reglementărilor BNR, scrie ZF.ro.


“Sunt stabilite diferite paliere de stres în funcţie de valută. La euro e de plus minus 35% faţă de nivelul cursului actual”, a spus Ciprian Păltineanu, director pentru companii mari al Unicredit Ţiriac Banc, la emisiunea de business ZF Live.


Aceste teste de stres au fost introduse de BNR pentru a orienta băncile să dea mai multe credite în lei firmelor şi pentru a diminua expunerea în valută, având în vedere criza din 2008.


Astfel la un nivel al cursului euro de 4,4 lei, testul de stres se face la 6 lei/euro.