www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



BCR lanseaza un depozit structurat cu dobanda corelata cu pretul aurului la Londra

Autor: Bancherul.ro
2008-10-15 15:48
BCR a lansat miercuri un produs de economisire şi investiţie de tipul unui depozit structurat cu opţiuni, pentru care dobânda este corelată cu evoluţia preţului aurului pe piaţa din Londra.

Suma minimă pentru deschiderea unui depozit Gold este de 1.000 de lei, depozitul putând fi constituit în octombrie, în patru serii săptămânale, potrivit datelor publicate de bancă.

Pentru sume care depăşesc echivalentul a 500.000 euro, depozitele se pot construi având în vedere solicitările specifice ale clienţilor.

Maturitatea depozitului este de şase luni, iar fiecare serie este formată din două perioade: de vânzare şi de existenţă propriu-zisă a depozitului.

În perioada de vânzare, cu o durată de şapte zile calendaristice, banca oferă o dobândă de 8% pe an, iar pentru perioada de existenţă este calculat un bonus de natura dobânzii, în funcţie de evoluţia preţului aurului pe piaţa de profil din Londra, între prima zi şi penultima zi a depozitului.

Dacă preţul afişat la 15, ora Londrei, în ziua anterioară datei scadenţei, este mai mare decât preţul aurului afişat la 15, ora Londrei, în prima zi a perioadei de existenţă, banca plăteşte clientului 30% din diferenţa calculată procentual dintre cele două cotaţii ale aurului.

Dacă preţul este mai mic sau egal, banca nu va plăti bonus la dobândă la depozitul constituit în lei.

Astfel, pentru un depozit de 1.000 lei, constituit pe 15 octombrie 2008, cu perioada de vânzare 10-16 octombrie, clientul primeşte dobânda aferentă celor două zile rămase din perioada de vânzare, calculată cu dobânda de 8% pe an, în data de 17 octombrie 2008.

Perioada de existenţă ar fi între 17 octombrie 2008 şi 17 aprilie 2009. În cazul în care preţul aurului ar fi de 880 dolari în 17 octombrie 2008 şi de 1.055,50 dolari în ziua anterioară scadenţei (16 aprilie 2009), creşterea preţului aurului ar fi de 19,94%, ceea ce adaugă un bonus de natura dobânzii de 5,98% din noţional, pentru perioada de şase luni a depozitului, respectiv suma de 59,83 lei, potrivit calculelor băncii.