www.bancherul.ro
Publicatie online stiri bancare



Banca Transilvania plateste o dobanda de 6,25% + EURIBOR 6M pentru obligatiunile de 30 mil. euro subscrise in majoritate de IFC, divizie a Bancii Mondiale

Autor: Bancherul.ro
2013-05-22 19:21

Banca Transilvania anunta ca emisiunea de obligatiuni convertibile in actiuni in valoare de 30 de milioane de euro a fost subscrisa integral, banca urmand sa achite in schimb o dobanda anuala compusa din EURIBOR la 6 luni plus o marja fixa de 6,25%, pe o perioada de 7 ani, plata dobanzii urmand sa se faca de doua ori pe an, pana la scadenta din 2020.


IFC - International Finance Corporation, divizie a Bancii Mondiale, actionar principal al BT, a cumparat majoritatea obligatiunilor, echivalentul a 18,9 milioane euro, restul fiind adjudecate de ceilalti actionari ai bancii, printre care si BERD.


„Emisiunea de obligaţiuni a fost un succes, cu subscriere integrală, conform aşteptărilor. Mulţumesc acţionarilor şi investitorilor pentru încrederea acordată planurilor Băncii Transilvania. Suma obţinută va întări baza de capital a băncii noastre, prin diversificarea structurii fondurilor proprii şi susţinerea dezvoltării viitoare a băncii”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, citat intr-un comunicat al bancii.


Majoritatea actiunilor BT sunt detinute de straini


Majoritatea actiunilor BT, adica 50,62%, sunt detinute de straini, pondere ce se va majora dupa actuala emisiune de obligatiuni, in timp ce capitalul romanesc are o pondere de 49,8% in banca.


Persoanele fizice romane detin actiuni reprezentand 23,06%, iar firmele romanesti au 26,32%. Pe de alta parte, persoanele fizice straine au 2,84% din actiuni, in timp ce firmele straine detin 47,78% din banca.


Bank of Cyprus detine aproape 10% din actiunile Banca Transilvania, in timp ce Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) este actionar semnificativ, detinand 14,6% din capitalul social.


Horia Ciorcila, presedintele Consiliului de Administratie al bancii, detine aproape 5% din actiunile bancii.